Un ex-premier pretinde că MIZA reală privind instituirea stării de URGENȚĂ nu ar deficitul de gaze în rețeaua națională, dar amânarea ALEGERILOR pentru Primăria Bălți: „Ne confruntăm cu o catastrofă umanitară la Bălți din cauza pandemiei”
5848
UPDATE // Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco susține că decizia a institui starea de urgență pe care urmează să o ia Parlamentul va viza exclusiv asigurarea cetățenilor R. Moldova cu gaze naturale, iar deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale se vor referi doar la asigurarea securității energetice a R. Moldova.
„Pentru ca să nu existe interpretări precum că starea de urgență se referă și la alte chestiuni decât cele stabilite de Parlament, menționez că e vorba exclusiv de decizii, măsuri care țin de aprovizionarea țării cu gaze naturale pentru a nu fi afectată securitatea energetică a Republicii Moldova”, a declarat ministrul Litvinenco în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
Fostul prim-ministru Ion Chicu consideră că autoritățile vor institui starea de urgență pentru a amâna alegerile locale pentru Primăria Bălți, deoarece situația pandemică în orașul de la nordul republicii este catastrofală.
În opinia lui Chicu, care e adeptul achiziționării gazelor exclusiv de la „Gazprom”, instituirea stării de urgență de către guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate nu s-ar face din cauza crizei gazelor.
„Miza adevărată a instituirii stării de urgență, conform Legii 212, este amânarea alegerilor locale în Bălți, unde deja ne confruntăm cu o catastrofă umanitară din cauza pandemiei. Da, e mai ușor de pe Facebook să gestionezi pandemia în țară”, a scris fostul premier pe Facebook.
Menționăm că parlamentul urmează să se întrunească astăzi și să instituie starea de urgență, după ce Federația Rusă a micșorat semnificativ volumul de gaze livrat R. Moldova, chiar dacă în luna octombrie prețul cerut de ruși a ajuns la 790 de dolari pentru mia de metri cubi.
Presiunea în rețeaua de transport a gazelor este la limita critică de funcționare a sistemelor, iar din acest motiv premierul Natalia Gavrilița a declarat că până la finele zilei de astăzi vom achiziționa gaze din surse alternative.
Citește și: Guvernarea de la Chișinău nu acceptă ȘANTAJUL rușilor, care vor să MAJOREZE prețul la gazele furnizate moldovenilor: „Avem deja mai multe alternative de procurare a gazelor, am discutat cu mai multe țări... Prețul propus nu e corect”
20.05.2024
15:14
13.02.2023
12:11
23.11.2021
11:16
01.11.2021
16:37
25.10.2021
18:59
22.09.2021
11:09
20.09.2021
14:42
17.09.2021
10:44
16.06.2021
13:59
01.04.2021
12:59
13.10.2026
02:41
13.10.2026
02:19
13.10.2026
01:52
12.10.2026
23:50
12.10.2026
22:50
12.10.2026
21:52
12.10.2026
21:16
12.10.2026
20:48
12.10.2026
20:41
12.10.2026
20:38
12.10.2026
20:35
12.10.2026
20:14
12.10.2026
19:51
12.10.2026
19:49
12.10.2026
19:45
12.10.2026
19:06
12.10.2026
19:01
12.10.2026
18:58
12.10.2026
18:57
12.10.2026
18:47
12.10.2026
17:35
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:53
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”


















