Stiri

Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria

Actualitate 24.10.2026 12:01 Vizualizări292
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria

Președinta Maia Sandu a participat ieri, la Budapesta, la evenimentele care au marcat 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria. La comemorare au fost prezenți mai mulți șefi de stat și de guvern, alături de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, António Costa. Maia Sandu se află în Ungaria la invitația Prim-ministrului Péter Magyar.

„În octombrie 1956, ungurii au ieșit în stradă pentru a-și cere libertatea și dreptul de a-și decide singuri soarta, fără dictat de la Moscova. Am trăit și noi sub aceeași dominație, de aceea idealul de libertate al ungurilor din 1956 ne este aproape”, a declarat Președinta Maia Sandu.

În program s-au aflat ședința solemnă a Adunării Naționale a Ungariei și ceremonia de comemorare din Piața Kossuth. Președintele Ungariei, András Baka, a oferit un dejun în onoarea șefilor de stat care au participat la eveniment.

Astăzi, 24 octombrie, Președinta Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu Președintele András Baka și cu Prim-ministrul Péter Magyar.

Este prima vizită a Președintei Maia Sandu în Ungaria. În 2020, cele două țări au semnat o declarație de parteneriat strategic, care prevede sprijinul Ungariei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dialog politic regulat la toate nivelurile și cooperare în domeniile economic, energetic, al securității, educației si culturii.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 24.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri