FOTO // Frumusețe BARBARĂ. Cum și de ce femeile din China își LEGAU picioarele?
15010
pascani.bzi.ro Idealul de frumuseţe feminină a stârnit controverse încă din cele mai vechi timpuri şi constituie şi în ziua de azi un amplu subiect al dezbaterilor.
În China, de exemplu, idealul de frumuseţe și erotism feminin era reprezentat în piciorul legat al femeilor, o practică ce a lăsat şi încă mai lasă amintiri dureroase în istoria Chinei.
Legarea picioarelor sau obţinerea picioarelor lotus, aşa cum mai sunt cunoscute, presupunea o mutilare a piciorului în care cele patru degete mai mici erau rupte şi îndoite sub talpă, iar talpa şi călcâiul se forţau pentru a se apropia cât mai mult.
Apoi, picioarele erau legate cu fâşii ude din bumbac, care se strângeau prin uscare, prinzând piciorul ca într-o menghină. De obicei, mama sau bunica fetiţei realiza acest proces creându-se astfel un fel de solidaritate feminină, scrie historia.ro.
În acest proces erau iniţiate fetele cu vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani, când oasele erau mai flexibile, dar erau cazuri, în rândul claselor superioare, când practica începea şi la 3 ani, sau la ţărani, când acest proces era efectuat mult mai târziu, pe la 12-13 ani.
După ce erau supuse acestui „ritual”, fetele erau obligate să meargă, rupându-şi astfel mai bine oasele şi provocându-le o durere insuportabilă. Procesul de legare era reluat la 2-3 zile, când rănile provocate erau curăţate şi aplicat un nou set de bandaje.
Pentru a masca diformitatea provocată de această practică, femeile purtau o încălţăminte specială, frumos ornamentată, care contribuia la rolul estetic şi erotic al picioarelor, dând impresia unui trup mai înalt şi mai drept.
Odată la două săptămâni, încălţările erau înlocuite cu o altă pereche, întotdeauna de dimensiuni mai mici. Toate aceste practici durau aproximativ doi ani până se obţineau picioarele lotus,care nu măsurau mai mult de 3,5 inchi. Dar riscurile erau cu atât mai mari, cu cât un pericol constant al acestei practici era reprezentat de infecţii, una din zece fetiţe murind.
Prima ameninţare serioasă la statutul picioarelor lotus s-a petrecut odată cu marea răscoală socială, care a izbucnit la jumătatea secolului al XIX-lea.
Răscoala avea un program de egalitate socială şi viza desfiinţarea acestei practici, atunci când principalii reformatori, Kang Zouwei şi Liang Qichao, au căutat să scoată în evidenţă răul produs de această practică.
Argumentul lor se baza pe ruşinea produsă Chinei în lume de această practică, făcând-o să nu obţină poziţia pe care o doreau în contextul relaţiilor internaţionale, dar şi slăbind ţara prin producerea de copii slabi.
Totodată, modernizarea Chinei era pusă în pericol, deoarece ţara era privată de forţa de muncă a femeilor.
Desfiinţarea sistemului imperial în 1912 şi venirea la putere a republicanilor a adus şi primele măsuri concrete de eradicare.
Femeile care refuzau să-şi dezlege picioarele erau supuse unor amenzi, dar practica acestui ritual de legare a picioarelor a fost interzisă definitiv în anul 1949, odată cu instaurarea sistemului comunist.
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
16.02.2022
19:10
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
11.08.2026
21:11
11.08.2026
20:37
11.08.2026
20:22
11.08.2026
19:43
11.08.2026
19:18
11.08.2026
18:59
11.08.2026
17:45
11.08.2026
17:31
11.08.2026
17:29
11.08.2026
17:27
11.08.2026
17:23
11.08.2026
16:57
11.08.2026
16:55
11.08.2026
16:16
11.08.2026
15:30
11.08.2026
15:18
11.08.2026
15:14
Putin, la Universitatea din Novosibirsk: „Nu mi-a fost frică niciodată de nimic”, nici de „ameninţările” inteligenţei artificiale
De ce e atât de greu să pui un preț corect pe inteligența artificială și pe consumul de tokeni
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Elicopter american lovește cu rachete Hellfire un cargo panamez care a sfidat blocada porturilor iraniene


















