Liderul PLDM speră că R. Moldova și FMI vor semna un nou MEMORANDUM
1048
„Împreună cu FMI am obţinut rezultate bune pe parcursul timpului şi putem reprezenta un exemplu demn de urmat şi pentru alte ţări. Colaborarea cu FMI este foarte importantă, în contextul asigurării măsurilor necesare pentru a avea un sistem financiar-bancar puternic, stabil şi o economie dezvoltată”, a declarat liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei întrevederi avute astăzi cu şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în R. Moldova, Max Alier, şi reprezentantul permanent al FMI în țara noastră, Armine Khachatryan.
Vlad Filat a apreciat că actuala vizită a misiunii FMI la Chişinău este deosebit de importantă, pentru că reprezintă o dovadă clară de susţinere a procesului de reformă în care s-au ancorat autorităţile R. Moldova. „Sper foarte mult că misiunea pe care o aveţi la Chişinău se va încheia cu semnarea unui nou Memorandum, ceea ce va avea o influenţă directă şi asupra relaţiilor noastre cu alţi parteneri de dezvoltare”, a spus liberal-democratul.
Potrivit unui comunicat al PLDM, oficialii FMI au menţionat că promovarea unor politici economice corecte pe parcursul celor patru ani de guvernare democratică a permis Republicii Moldova să înregistreze o creştere economică impresionantă.
Max Alier a declarat că Fondul Monetar Internaţional apreciază înalt evoluţia indicatorilor macroeconomici ai R. Moldova şi este deschis pentru a oferi asistenţă în cadrul unui nou Memorandum, ce ar putea fi încheiat pe un termen de 15 luni.
30.07.2024
16:28
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
13.11.2026
14:04
13.11.2026
13:50
13.11.2026
13:49
13.11.2026
13:47
13.11.2026
13:45
13.11.2026
13:43
13.11.2026
13:36
13.11.2026
13:35
13.11.2026
13:33
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















