Stiri

Moscova susține că a doborât 1.198 de drone ucrainene; patru morți în Volgograd

Actualitate 13.11.2026 11:17 Vizualizări164
Moscova susține că a doborât 1.198 de drone ucrainene; patru morți în Volgograd

Rusia susține că a doborât în noaptea de joi spre vineri 1.198 de drone ucrainene, a anunțat vineri Ministerul rus al Apărării. Atacul, unul dintre cele mai ample de pe teritoriul Rusiei de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, s-a soldat cu patru morți în regiunea Volgograd, potrivit autorităților locale.

Anunțul ministerului a fost făcut la o zi după vizita la Moscova a emisarilor Statelor Unite Steve Witkoff și Jared Kushner. Aceștia au purtat discuții cu Vladimir Putin, apoi s-au întâlnit la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul eforturilor diplomatice intense pentru oprirea războiului din Ucraina.

”În cursul nopţii trecute (de joi spre vineri), sistemele de apărare aeriană au interceptat şi distrus 1.198 de dorne aeriene ucrainene”, a transmis Ministerul rus al Apărării, precizând că dronele au fost doborâte deasupra a 20 de regiuni, inclusiv Moscova.

În regiunea rusă Volgograd, din sudul țării, una dintre cele mai afectate de atac, patru persoane au fost ucise. Toate erau angajate într-o zonă industrială, a declarat guvernatorul regiunii, Andrei Bocearov.

O postare publicată pe rețelele sociale afirmă că rafinăria Lukoil din Volgograd a fost lovită din nou în cursul nopții. Instalația prelucrează până la 15 milioane de tone de țiței pe an, fiind una dintre cele mai mari din Rusia. Postarea mai susține că dronele au lovit o unitate de producție din Rostov-pe-Don, iar guvernatorii ambelor regiuni au confirmat atacurile și incendiile. Volgograd ar fi fost lovită și în octombrie, iar atacul de acum a avut loc la o zi după negocierile de pace din Abu Dhabi. „Negocieri de pace ziua, rafinării în flăcări noaptea”, se arată în postare.

Alte două persoane care lucrau în zona industrială, unde se află o rafinărie de petrol și o intreprindere chimică, au fost rănite și spitalizate, a anunțat guvernatorul pe Telegram.

Rusia, care a lansat în februarie 2022 o ofensivă la scară largă împotriva Ucrainei, și Ucraina și-au intensificat în ultimele luni atacurile cu rază lungă de acțiune. Acestea vizează cel mai adesea instalații civile, precum fabrici, rafinării, depozite, infrastructuri portuare și nave.

Atacurile fac un numar tot mai mare de victime civile.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri