VIDEO // Chicu vorbește deja despre „VALUL DOI” al COVID-19, deși nu a fost depășit nici primul. Situația devine ALARMANTĂ: „Săptămâna aceasta pot fi și câte 500-600 de cazuri noi pe zi”. Premierul critică opoziția: „Ei ar fi valul trei al virusului”
2733
R. Moldova ar putea înregistra în această săptămână noi antirecorduri la capitolul infectări cu COVID – 19. Astfel, zilnic ar putea fi înregistrate câte 500 – 600 de cazuri noi, ceea ce ar pune o presiune imensă pe sistemul medical. Autoritățile anunță că vor mai pregăti 2 000 de paturi noi în unitățile medicale, iar premierul Ion Chicu dă asigurări că situația este „sub control”.
„Revine pe agendă, din păcate, COVID – 19, pandemia. Cu îngrijorare remarcăm, de facto, deși nu e declarat - valul doi. Miercuri, joi, vineri am avut antirecord absolut pe plan mondial. Din păcate, suntem și noi în rând cu toții – miercuri antirecord, joi antirecord, deja vineri și sâmbătă mai puțin. Problema recapătă amploare mondială. Explicația este la suprafață - am fost nevoiți să relaxăm unele activități economice, oamenii interacționează masiv. Suntem în situația că nu mai putem aplica starea de urgență, „stai acasă”... Nu putem bloca activitățile economice. Nu putem face asta, pentru că nu mai avem resurse, nu mai avem rezerve. Dacă blocăm economia intrăm în altă criză – imposibilitatea de a plăti salariile și pensiile, imposibilitatea ca oamenii să se poată întreține”, a precizat Chicu astăzi, după ședința săptămânală tradițională cu participarea președintelui republicii și a spicherului.
Oficialul a subliniat că depinde de noi toți dacă pandemia va căpăta proporții în R. Moldova. „Trebuie să ne adaptăm regulilor epidemiologice. Protejați-vă, vă rog, deoarece nu vom putea asigura asistența medicală pentru toți odată. Toate regulile impuse pentru alimentația publică, care se deschide astăzi, pentru piețe alte activități trebuie să fie respectate, altfel instituțiile statului vor sancționa sau închide unitățile care nu asigură protecția respectivă”.
Și în această săptămână R. Moldova va înregistra noi antirecorduri, a declarat Ion Chicu.
„Am discutat cu epidemiologii despre evoluția COVID -19... În această săptămână este aproape sigur că vom avea reînoirea acestor antirecorduri. Reluarea unor activități economice de la 1 iunie o s-o resimțim și săptămâna aceasta. Specialiștii vin cu cifre – 500, 600 de cazuri pe zi. Este o situație pe care o așteptăm în această săptămână, de care suntem pregătiți. MSMPS va pregăti încă 2 000 de paturi în instituțiile medicale, dar și la Centrul „Moldexpo”, pentru ca să facem față acestui nou val de infectări”, a afirmat premierul.
Sursa citată nu a evitat să critice din nou opoziția, care arată spre greșelile comise de autorități în gestionarea pandemiei.
„Ne îngrijorează speculațiile unor politicieni, care induc ideea că R. Moldova este pe primul loc la decese, că e catastrofă. Situația e dificilă peste tot, la fel ca și la noi. Aceste speculații au ca scop destabilizarea situației în țară. Ei cred că pe așa val pot să vină la putere. Ei ar fi valul trei de virus. Toate forțele care doresc să ajute la combaterea bolii, să vină cu apeluri la adresa populației. Trebuie să fim uniți”, a conchis Ion Chicu.
20.05.2024
15:14
13.02.2023
12:11
23.11.2021
11:16
01.11.2021
16:37
25.10.2021
18:59
22.10.2021
09:55
22.09.2021
11:09
20.09.2021
14:42
17.09.2021
10:44
16.06.2021
13:59
29.07.2026
11:05
29.07.2026
10:40
29.07.2026
10:29
29.07.2026
10:01
29.07.2026
09:55
29.07.2026
09:53
29.07.2026
09:47
29.07.2026
09:27
29.07.2026
08:58
29.07.2026
08:57
29.07.2026
08:21
29.07.2026
08:07
29.07.2026
06:53
29.07.2026
06:45
29.07.2026
05:34
29.07.2026
04:22
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
Preparate farmaceutice ascunse în colet de haine, depistate în tranzit pe Aeroportul Chișinău
FSB îl acuză pe Pavel Durov de sprijinirea terorismului și cere arestarea internațională a fondatorului Telegram
Tânără de 21 de ani, salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga
Prinsă pe aeroportul din Chișinău cu peste 25.000 de euro nedeclarați în bagajul de mână


















