Suspendarea șefului Curții Constituționale amplifică tensiunile în Polonia. Nawrocki revine de urgență la Varșovia
288
Curtea Constituțională a Poloniei a anunțat vineri, pe site-ul său, suspendarea președintelui instanței, Bogdan Swieczkowski, după ce o dispută politică de lungă durată a paralizat, în fapt, activitatea instituției. Criza din jurul Curții s-a accentuat vineri seara, când poliția a fost desfășurată în incinta celei mai înalte instanțe judecătorești a țării, pe fondul confruntării dintre dreapta naționalistă și actualul guvern de centru. Președintele Republicii, naționalistul Karol Nawrocki, a anunțat că își întrerupe zborul spre Senegal, unde urma să efectueze o vizită oficială, și se întoarce de urgență la Varșovia.
„Într-un moment ca acesta, preşedintele trebuie să se afle în Polonia. Îmi întrerup zborul spre Senegal. Mă întorc”, a anunțat Karol Nawrocki pe X.
Vineri seara, zeci de polițiști anti-revoltă împiedicau numeroșii susținători ai partidului național-conservator Dreptate și Justiție (PiS, opoziție), adunați în fața instituției, să intre în clădirea Tribunalului Constituțional.
Simpatizanții PiS protestează de câteva săptămâni în sprijinul judecătorilor celei mai înalte instanțe din țară, numiți de dreapta naționalistă în perioada în care aceasta se afla la guvernare. Executivul condus de centristul Donald Tusk dorește plecarea acestora, în timp ce președintele Nawrocki îi apără.
Poliția a anunțat că a arestat trei persoane care au încercat să pătrundă în incinta clădirii.
„Tusk trădător”, scandau susținătorii PiS. Unii dintre ei rosteau rugăciuni, ținând în mâini rozarii sau fluturând icoane.
Poliția a înconjurat incinta tribunalului și a declarat că ofițerii au intrat în perimetrul Tribunalului Constituțional după incidente petrecute în fața clădirii, inclusiv după ce asupra polițiștilor au fost aruncate obiecte periculoase.
Adresându-se susținătorilor săi în fața porților, liderul PiS și fostul prim-ministru din perioada 2006-2007, Jaroslaw Kaczynski, l-a îndemnat pe șeful statului — a cărui alegere din 2025 a fost susținută de PiS — să „facă tot ce-i stă în putinţă pentru ca această situaţie să înceteze”.
Uniunea Europeană consideră că Tribunalul Constituțional este prea dependent de puterea politică. Instituția a fost unul dintre motivele disputei dintre Bruxelles și naționaliști în perioada guvernării acestora, între 2015 și 2023, când aceștia au susținut că legislația poloneză prevalează asupra celei a UE.
Încă din 2015, guvernul PiS a numit în cadrul acestui tribunal judecători cu o orientare politică declarată, pe care nici Donald Tusk, nici Uniunea Europeană nu îi recunosc.
De la revenirea la putere, în 2023, Donald Tusk, fostul șef al Consiliului European, promite să rezolve criza. Până acum, fără succes: numirile de judecători la instanța supremă făcute de guvernul său și de Dietă, camera inferioară a parlamentului, nu au fost ratificate de șeful statului, care le blochează.
„Restabilirea statului de drept este datoria noastră”, a declarat Donald Tusk pe rețeaua socială X după intervenția poliției. „După ani de ilegalitate sub guvernarea PiS, acesta este un proces dificil, uneori dureros, care necesită o acțiune hotărâtă. Nu există altă cale”, a transmis premierul.
CONFUZIE
Una dintre judecătoarele numite de actualul guvern, Anna Korwin-Piotrowska, a anunțat suspendarea din funcție a controversatului președinte al Curții, Bogdan Swieczkowski. Ea a justificat măsura prin necesitatea restabilirii statului de drept. „Un stat democratic nu poate funcţiona, în Europa modernă, fără o curte constituţională (...) care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a declarat Anna Korwin-Piotrowska.
Totuși, situația a rămas confuză. Curtea a negat plecarea lui Bogdan Swieczkowski și, în același timp, a denunțat o „lovitură de stat” pe contul său oficial de X.
Postarea susține că președintele Swieczkowski rămâne în funcție și că Anna Korwin-Piotrowska nu poate asigura interimatul, întrucât nu a depus jurământul în fața președintelui Republicii.
Site-ul web al tribunalului nu putea fi accesat vineri seara.
O DISPUTĂ POLITICĂ DE LUNGĂ DURATĂ
Disputa politică de lungă durată privind Tribunalul Constituțional a paralizat, în fapt, activitatea instituției.
La începutul acestui an, Nawrocki, aliat al fostului guvern naționalist polonez al partidului Lege și Justiție (PiS), a refuzat să-i investească în funcție pe trei dintre cei șase judecători nominalizați de parlament. La rândul său, Swieczkowski, fost ministru adjunct al justiției în guvernul PiS, a refuzat să le permită judecătorilor aleși de actuala majoritate parlamentară să-și preia atribuțiile.
Ministrul justiției și procurorul general, Waldemar Zurek, a anunțat într-o conferință de presă că a solicitat ridicarea imunității lui Swieczkowski și a adjunctului său, Bartlomiej Sochanski. Motivul invocat a fost neîndeplinirea atribuțiilor și împiedicarea judecătorilor să-și desfășoare activitatea. „Această curte a devenit o proprietate privată, trebuie să restabilim buna sa funcţionare”, a subliniat el.
31.10.2026
04:14
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















