Mihai Popșoi a DEMISIONAT din funcția de președinte al Comisiei de anchetă privind „puciul anticonstituțional” din luna iunie
3502
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a demisionat astăzi din funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de PD prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale. Demisia survine după ce foștii judecători ai CC au refuzat să vină la audieri.
„Am luat această decizie în legătură cu faptul că recent s-a format o nouă majoritate parlamentară, iar actorii principali (ex-judecătorii Curții Constituționale) ai tentativei de puci anticonstituțional au prins la curaj și au refuzat să se prezinte la audieri, lucru care împiedică aflarea adevărului cu privire la evenimentele din iunie curent.
Constat cu regret că exponenții celor care au întreprins acțiuni de destabilizare a ordinii constituționale și au încălcat principiile unui stat de drept se află acum la guvernare și cu siguranță vor întreprinde toate măsurile pentru a tergiversa aflarea adevărului”, a menționat deputatul.
Popșoi admite că s-ar putea întâmpla ca un reprezentant al PD să fie numit în fruntea acestei comisii de anchetă: „Sper să nu asistăm la un teatru al absurdului în care viitorul președinte al Comisiei de anchetă să fie din fracțiunea parlamentară a PD. Îi încurajez pe membrii comisiei deputații Vasile Bolea și Grigore Novac să ducă la bun sfârșit ancheta începută de Vladimir Țurcan – primul președinte al Comisiei de anchetă”.
Popșoi promite că va prezenta un raport de alternativă.
„Precizez că, în viitorul apropiat, imediat după prezentarea raportului de către viitorul președinte al comisiei, voi prezenta în cadrul unei conferințe de presă un raport de alternativă al Comisiei de anchetă. Voi prezenta toate informațiile de care dispun, pentru ca cetățenii să cunoască adevărul despre acea săptămâna de foc prin care am trecut cu toții între 7-14 iunie 2019”, a conchis Popșoi.
Anterior, și alți factori de decizie au fost audiați de Comisia de anchetă, încluisiv deputații Vladimir Cebotari, Serghei Sârbu și Igor Vremea. De asemenea, în fața Comisiei s-au prezentat ex-secretarul general de stat al Ministerului Afacerilor de Interne, Simion Carp, ex-șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, șeful Biroului de Curieri Speciali, Valeriu Cemîrtan, președintele Asociației Procurorilor R. Moldova, Alexandru Cladco, fostul procuror general, Eduard Harunjen, directorul ÎP „Moldpres”, Andrei Volentir, directorul TV, Compania „Teleradio Moldova”, Ecaterina Stratan, dar și ex-prim adjunctul Inspectoratului General de Carabinieri, Mihail Ciubaciuc.
Procuratura Generală a pornit la 5 august o cauză penală pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 7 – 14 iunie curent de către fosta guvernare a R. Moldova, în baza unei ordonanţe a procurorului general interimar, Dumitru Robu. Robu a anulat atunci ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă de fostul procuror genaral interimar, Igor Popa, la 23 iulie curent, prin constatarea „erorilor de fapt şi de drept” la emiterea acesteia.
Ulterior, la mijlocul lunii august curent, deputații PD au depus un denunț la Procuratura Generală, cu solicitarea de a porni o urmărire penală pe faptul „uzurpării puterii de stat” de către guvernarea ACUM-PSRM. După două săptămâni, Procuratura Generală a respins denunțul democraților.
Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale a fost constituită pe 18 iunie curent.
11.09.2024
11:58
1531
Platforma de Parteneriat pentru R. Moldova va reuni peste 65 de delegații la Chișinău: „Prietenii republicii noastre vor veni ca să transmită un mesaj comun FERM: Sunt pentru (R.) Moldova europeană, modernă și sigură!”
06.02.2024
12:55
2297
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
30.01.2024
12:49
4316
Canada intenționează să deschidă o AMBASADĂ la Chișinău și să aplice mai multe SANCȚIUNI persoanelor și entitățile care promovează dezinformările rusești: „Rusia încearcă să divizeze populația și să submineze democrația în R. Moldova”
29.01.2024
10:41
2396
Noul ministru al Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, despre relațiile cu Rusia: „Comunicarea cu Rusia va fi bazată doar pe interesul nostru NAȚIONAL. Rusia ține armata sa de peste 30 de ani pe teritoriul R. Moldova, violând statutul de neutralitate”
29.01.2024
10:24
1848
R. Moldova are un nou VICEPREMIER și ministru al Afacerilor Externe. Maia Sandu a stabilit PRIORITĂȚILE instituției conduse de Mihail Popșoi: „Să ancorăm R. Moldova în lumea liberă. Prioritară rămâne relația noastră cu România”
24.01.2024
10:33
3124
PAS a desemnat un nou VICEPREȘEDINTE al Parlamentului, după ce Mihail Popșoi l-a înlocuit pe Nicu Popescu în fruntea MAEIE
15.06.2020
11:43
3292
DOC // Cine s-ar face vinovat de PUCIUL ANTICONSTITUȚIONAL din iunie 2019. Raportul de ALTERNATIVĂ pregătit de fostul președinte al comisiei de anchetă
06.01.2020
11:39
7899
Înregistrări SECRETE despre crearea alianței „ACUM” – PSRM. „Nume „sonore” din Blocul „ACUM”, care insistau, cu orice preț, să fie acceptate toate condițiile lui Dodon”. Lista miniștrilor propuși atunci de președinte
23.12.2019
11:23
6044
Igor Dodon s-ar face responsabil de faptul că AIC a ajuns la un om de afaceri din Rusia: „Ar fi la limita TRĂDĂRII DE PATRIE să transferi cu bună știință aeroportul, obiectiv strategic, unor potențiali rivali. Costurile să și le asume Igor Dodon”
09.12.2019
17:02
7219
Tensiuni în Blocul „ACUM”. Popșoi este DESFIINȚAT de un coleg, după ce și-a dat demisia: „După o asemenea atitudine…De ce s-ar mai aștepta cineva ca procuratura să se ridice la niște așteptări și să aibă curajul să ancheteze dosare serioase”
17.06.2026
16:40
266
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
279
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
359
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
400
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
362
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
418
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
483
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
444
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
346
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
447
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
408
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
561
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
481
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
498
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
461
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
648
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
613
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
778
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
843
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
936
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
924
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
857
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1252
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1213
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1311
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














