Stiri

DOC // Procuratura explică de ce a RESPINS denunțul PD privind „uzurpare a puterii de stat de către actuala guvernare”. Ce ar trebui să facă PD pentru ca DENUNȚUL să fie reexaminat

Politică 04.09.2019 11:30 Vizualizări2279
DOC // Procuratura explică de ce a RESPINS denunțul PD privind „uzurpare a puterii de stat de către actuala guvernare”. Ce ar trebui să facă PD pentru ca DENUNȚUL să fie reexaminat

Procuratura Generală (PG) reclamă încălcări „de formă și conținut” la depunerea denunțului Partidului Democrat (PD) privind pretinsa uzurparea a puterii în stat de către actuala guvernare „ACUM” – PSRM, care a fost respins de procurori.

Potrivit PG, denunțul semnat de 21 de deputați ai PD, prin care s-a solicitat pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat în perioada 8-15 iunie 2019 de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, prim-ministrul Maia Sandu, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase şi alţi membri ai Guvernului Sandu, dar și de către deputații fracțiunilor PSRM, PAS și PPDA, nu corespunde cerinţelor de formă şi conţinut, prevăzute de Codul de procedură penală.

Citește și: Procuratura Generală îi spune NU Partidului Democrat: Acuzatorii nu vor porni un dosar penal pe faptul „uzurpării puterii în stat” de către actuala guvernare

„Procuratura, în calitate de entitate publică, care contribuie la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiţiei, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi ale societăţii, asigură ca orice plângere penală sau denunţ adresat organelor Procuraturii să fie examinat prin prisma corespunderii rigorilor legale privind condițiile de formă și conținut, prevăzute de art. 263 din Codul de procedură penală. Astfel, demersul cu semnăturile a 21 deputaţi PD nu cuprinde elementele obligatorii precum numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului (documentul conţine doar semnăturile persoanelor); nu conține preavizul cu privire la avertizarea denunțătorului de răspunderea pe care o poartă în cazul în care denunţul este intenţionat calomnios, conform prevederilor alin. (7) din art. 263 din Codul de procedură penală şi art. 311 din Codul penal”, se arată înntr-un comunicat al PG.

De asemenea, procurorul pentru misiuni speciale, Andrei Pascari, afirmă că din conținutul denunțului „nu rezultă care ar fi consecința prejudiciabilă a faptei pretins infracționale – element indispensabil pentru a proba existența bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii și a decide pornirea urmăririi penale”.

„Deputații semnatari ai denunțului sunt în drept să facă uz de opțiunile legale disponibile: să depună denunț scris, care să corespundă cerințelor art.263 alin.(3) și (7) din Codul de procedură penală sau să se prezinte la Procuratură, pentru a face denunţ verbal. Procuratura consideră distorsionată poziţia PD enunţată în comunicatul de presă şi asigură societatea că va da curs examinării oricăror denunţuri despre comiterea sau pregătirea de comitere a infracţiunilor în cazul conformării şi corespunderii conţinutului acestora formei şi rigorilor stabilite în Codul de procedură penală”, se mai spune în comunicatul Procuraturii Generale.

Autor: Ziarul National
DOC // Procuratura explică de ce a RESPINS denunțul PD privind „uzurpare a puterii de stat de către actuala guvernare”. Ce ar trebui să facă PD pentru ca DENUNȚUL să fie reexaminat DOC // Procuratura explică de ce a RESPINS denunțul PD privind „uzurpare a puterii de stat de către actuala guvernare”. Ce ar trebui să facă PD pentru ca DENUNȚUL să fie reexaminat
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.07.2026 06.07.2026 13:34 579 Horoscopul zilei 06.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.62 1 RON 3.85 1 RUB 0.23 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri