Tensiuni în Blocul „ACUM”. Popșoi este DESFIINȚAT de un coleg, după ce și-a dat demisia: „După o asemenea atitudine…De ce s-ar mai aștepta cineva ca procuratura să se ridice la niște așteptări și să aibă curajul să ancheteze dosare serioase”
7435
facebook Deputatul Mihai Popșoi nu a coordonat cu colegii săi din Blocul „ACUM” decizia de a demisiona din funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de PD prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale. Acesta este acuzat că a lăsat comisia pe mâinile socialiștilor.
„Eu prefer să duc până la bun sfârșit orice lucru pe care-l încep. Demisia președintelui Comisiei pentru elucidarea tuturor circumstanțelor tentativei de puci anticonstituțional m-a surprins și nu a fost coordonată”, a declarat unul dintre membrii Comisiei de anchetă, deputatul PPDA, Dinu Plângău.
Potrivit lui, în cadrul comisiei s-au creat patru blocuri de investigație. „Eu m-am ocupat de blocul constituțional (investigarea tuturor circumstanțelor care au dus la adoptarea deciziilor și hotărârilor controversate din partea Curții Constituționale) și de blocul MAI (livrând informații comisiei de anchetă despre acțiunile angajaților ministerului și ordinile abuzive și ilegale din partea unor șefi). PSRM-ul îi revenise blocul militar (au livrat informații cu privire la acțiunile ministerului și am aflat că Plahotniuc a dat ordine armatei să fie pe alarmă în perioada de 7-14 iunie). Informațiile cu privire la acțiunile stradale, echipe paramilitare implicate și paralizarea unor instituții de stat veneau de la SIS. De la SIS au venit informații și cu privire la implicarea unor structuri criminale în anumite acțiuni”.
Acesta a mai adăugat că, în consecință, a fost pornit un dosar penal pe componenta respectivă de infracțiune. „Dosarul se află în gestiunea procurorului Radețchi, care a făcut o interpelare la Curtea Constituțională, pentru a fi interpretată legea privind Curtea Constituțională (privind ancheta ex-judecătorilor CC). Săptămâna aceasta ar trebui să vină avizul Comisiei de la Veneția și actuala componență a Curții ar trebui să se expună la acest subiect. Anume deciziile și hotărârile CC au stat la baza tuturor acțiunilor ilegale, care puneau sub pericol securitatea națională și ar fi putut duce la conflicte foarte serioase și periculoase. Comisia de anchetă nu și-a terminat activitatea și nu are un raport definitivat. O partea din documentele ce ar putea fi incluse în raport sunt confidențiale și secrete, iar desecretizarea acestora ar putea să le facă conducerea Parlamentului la solicitarea Comisiei speciale”.
Plângău a mai adăugat că a pregătit pentru săptămâna aceasta un set de interpelări și sesizări, inclusiv cu privire la mai multe norme ce împiedicau activitatea Procuraturii. „Mai intenționam să solicit desecretizarea mai multor acte pe care nu le pot face publice venite de la organele speciale ale statului. ACUM, comisia rămâne cu trei membri din cinci. Doi socialiști și subsemnatul, care va încerca să facă lumină pe acest caz, indiferent de obstacolele care au apărut și vor mai apărea. Îmi pare rău de atitudinea Parlamentului și deputaților față de niște fapte foarte periculoase care s-au produs acum jumate de an și care s-ar fi putut transforma într-un conflict intern periculos atât pentru securitatea statului, cât și ar fi putut duce la victime în condiții foarte tensionate. După o asemenea atitudine din partea deputaților, de ce aceștia s-ar mai aștepta ca procuratura să se ridice la niște așteptări și să aibă curajul să ancheteze dosare serioase”, a comentat Plângău gestul lui Popșoi.
11.09.2024
11:58
06.02.2024
12:55
30.01.2024
12:49
29.01.2024
10:41
29.01.2024
10:24
24.01.2024
10:33
15.06.2020
11:43
06.01.2020
11:39
23.12.2019
11:23
09.12.2019
15:10
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















