Dispută ACIDĂ între fostul și actualul lider PLDM: „Cât privește ulciorul de „ACUM”, vezi să nu să se…”
4221
Fostul președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Viorel Cibotaru, i-a atacat dur pe liberal-democrații care au decis să participe la alegerile parlamentare în calitate de candidați independenți, după ce nu au fost acceptați de Blocul „ACUM”. La postarea lui Cibotaru a reacționat actualul președinte al PLDM, Tudor Deliu, care nu s-a regăsit în lista comună a Blocului „ACUM”, deși liberal-democrații au decis să nu participe la scrutinul parlamentar, dar să sprijine construcția politică formată în jurul formațiunilor conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase.
„O senzație neobișnuită apare dacă analizezi modul cum se prezintă pe FB aspiranții la mandatul de deputat în circumscripțiile uninominale. Cei mai polifonici și autentici sunt cei de la „ACUM”. Diferiți, romantici, originali, vii. Cei de stânga - un balaur cu trei capete, unde se vede clar doar un cap (capo di tutti capi), iar ceilalți - figuranți înregimentați într-o mașinărie de adunare impusă și netransparentă a datelor din buletinele angajaților publici (în mare parte) - toți plecați (în istorie). Să vedem cât de repede își vor aduna semnăturile curajoșii și iubiții de popor „unioniștii” și „independenții” - foști pldm-iști”, a scris pe pagina sa de Facebook Viorel Cibotaru.
Ultima frază l-a deranjant pe actualul lider al PLDM, Tudor Deliu, care a recunoscut recent că nu a fost de acord ca formațiunea pe care o conduce să nu participe la alegerile parlamentare din februarie.
„Îmi pare rău că se scuipa în ulciorul din care a băut multă apă. Dar... mă rog...”, a reacționat Deliu.
Viorel Cibotaru a răspuns imediat și l-a luat peste picior pe liderul PLDM: „Tudor Deliu, dacă ești acum cu ulciorul plin în mână, poate trag o fugă, ce zici?”.
Gluma lui Cibotaru nu a fost gustată de Tudor Deliu. „Viorel, cred că procedezi foarte urât prin declarațiile tale. Ori consideri că Facebook este platforma pentru discuții? Eu accept, dar cred că rufele se spală în ligheanul de acasă și nu la vecini. Cât privește ulciorul de „acum”, vezi să nu să se confunde cu altă noțiune”, a punctat Deliu.
Amintim că PLDM a decis să nu participe la alegerile parlamentare din 24 februarie curent, dar să sprijine Blocul „ACUM”. Acest lucru nu le-a convenit unor liberal-democrați cu notorietate, precum primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, și vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujoreanu. Cei doi, care nu ai fost acceptați în calitate de candidați ai Blocului „ACUM”, au decis să candideze la alegerile parlamentare în circumscripțiile din Cimișlia, respectiv Leova.
30.07.2024
16:28
02.08.2021
09:59
28.10.2020
14:20
02.10.2020
12:30
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
03.06.2020
18:28
13.08.2019
16:17
27.06.2019
13:38
23.05.2019
12:40
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















