Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
289
Cei patru membri ai echipajului care au participat la simularea unei misiuni pe Marte au ieșit din izolare după 378 de zile petrecute la Centrul Spațial Johnson al agenției spațiale americane, în Houston. Inițiativa are scopul de a contribui la pregătirea unei posibile expediții viitoare a astronauților NASA către planeta vecină a Pământului.
„A fost un an al naibii de greu - astronauţi într-o misiune simulată, trăind în captivitate din proprie voinţă”, a declarat Ellen Ellis, ofițerul medical al misiunii Crew Health and Performance Exploration Analog (CHAPEA). Ea a făcut declarația la Centrul Spațial Johnson, după ce a ieșit, sambătă, din izolare împreună cu cei trei colegi de echipaj.
Cei patru au intrat într-un habitat imprimat 3D, cu o suprafață de 158 de metri pătrați, pe 19 octombrie 2025. Printre sarcinile lor s-au numărat cultivarea plantelor în sol marțian simulat și comunicarea cu oficialii NASA, cu întârzieri care reproduc condițiile specifice comunicațiilor interplanetare.
NASA a explorat Marte cu rovere robotizate și nave spațiale orbitale și își propune să organizeze o misiune umană pe planetă încă din anii 2030. Înainte de aceasta, agenția are în plan să trimită astronauți pe Lună, pentru prima dată din 1972.
„Avem o fereastră de oportunitate din ce în ce mai îngustă pentru a menţine superioritatea SUA în spaţiu”, a spus Ellis.
Ea a menționat academia militară pentru operațiuni legate de spațiu, promovată de administrația președintelui Donald Trump, precum și planurile privind o bază lunară. „Să preluăm iniţiativa, să fim lideri prin ştiinţă, care va aduce beneficii economiei noastre şi va asigura moştenirea noastră în spaţiu pentru copiii copiilor noştri”, a spus Ellis.
Din echipaj au mai făcut parte comandantul misiunii Ross Elder, ofițerul științific Matthew Montgomery și inginerul de zbor James Spicer.
„În ceea ce priveşte Marte, riscurile sunt mari”, a declarat Elder după ieșirea din izolare. „Dar prin căutarea înţelegerii, a unei viziuni puternice şi a unui leadership, a creativităţii, a tăriei de caracter, a muncii asidue şi a unei baze solide, obiectivul de a trimite oameni pe Marte nu este doar realizabil, ci mai degrabă inevitabil”, a comentat astronautul.
Echipajul urmează să participe la două săptămâni de evaluări post-misiune și debriefing alături de oamenii de știință ai NASA.
NASA a declarat că dorește să afle ce este necesar pentru ca astronauții să se adapteze la rutina și cerințele vieții de zi cu zi în misiuni de lungă durată dincolo de Pământ. Scopul este ca aceștia să rămână sănătoși, productivi și conectați.
Aceasta a fost a doua misiune CHAPEA a NASA. Un alt echipaj format din patru persoane a stat în izolare la Centrul Spațial Johnson timp de 378 de zile, între 2023 și 2024.
Vanessa Wyche, directoarea Centrului Spațial Johnson, i-a întâmpinat pe membrii echipajului la ieșirea din izolare. Ea a afirmat că aceștia au reușit să trăiască cu resurse limitate, să-și întrețină habitatul și să desfășoare operațiuni simulate pe Marte.
Wyche a vorbit și despre modul în care echipajul a gestionat comunicațiile interplanetare simulate, cu întârzieri între trimiterea mesajelor și primirea răspunsurilor. „Aceste întârzieri necesită răbdare, planificare atentă şi o mai mare independenţă - calităţi care vor fi esenţiale pentru viitorii astronauţi care vor călători la milioane de mile distanţă de casă”, a spus Wyche.
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:19
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















