Căpitanul supraviețuitor al celui mai grav accident de elicopter din Marea Britanie rememorează tragedia din 1986

Un bărbat care pilota elicopterul prăbușit în urmă cu 40 de ani, într-un accident soldat cu zeci de morți, a povestit că nu putea să înțeleagă cum ajunsese să fie unul dintre cei doar doi supraviețuitori.

Elicopterul Chinook, care transporta muncitori din industria offshore, s-a prăbușit în Marea Nordului, în largul Insulelor Shetland, pe 6 noiembrie 1986, după o defecțiune catastrofală a cutiei de viteze. Patruzeci și trei de pasageri și doi membri ai echipajului au murit. Un pasager și căpitanul Pushp Vaid au supraviețuit. Accidentul rămâne cel mai grav de acest fel din Marea Britanie.

Acum în vârstă de 85 de ani, Vaid crede că a scăpat doar pentru că a fost „norocos”. „Pur și simplu nu puteam să înțeleg cum 45 de oameni nu au reușit să supraviețuiască, iar doi dintre noi am putut ieși de acolo”, a spus el.

Vaid a folosit recent inteligența artificială (IA) pentru a recrea cele întâmplate cu elicopterul. Chinook-ul s-a prăbușit în apă în timp ce se apropia de Sumburgh. Ulterior, s-a stabilit că accidentul a fost provocat de defectarea cutiei de viteze. Înainte de tragedia din 1986, cel mai grav accident avusese loc în 1983, când 20 de oameni au murit în mare, în apropierea Insulelor Scilly.

Chinook-ul, construit de Boeing în Statele Unite, avusese până atunci un bilanț de siguranță relativ bun. Aceste elicoptere au zburat pentru prima dată în 1961, iar o versiune militară a fost folosită de forțele britanice în timpul Războiului din Falkland, din 1982. Accidentul din Shetland a scos în evidență îngrijorările privind siguranța zborurilor deasupra Mării Nordului, exprimate în special de sindicate.

Vaid, din Westhill, comitatul Aberdeenshire, își amintește că 6 noiembrie 1986 a fost o zi „frumoasă”. „Vremea era foarte bună și calmă la Sumburgh”, a povestit el. Chinook-ul se întorcea de la platforma Brent, având 47 de oameni la bord.

În timpul apropierii și al coborârii, Vaid spune că a auzit un zgomot „ascuțit, ca un fluierat”. Echipajul a presupus că nu era ceva grav și că putea fi, de exemplu, un sistem de încălzire care nu se oprea. „Totul era în regulă, cu excepția acestui zgomot care se auzea. Și devenea tot mai puternic, dar nu părea periculos. Nu ne puteam da seama ce era”, a spus el.

Apoi au auzit o „bubuitură puternică”. „Ce se întâmplase era că angrenajul din față se rupsese. Zgomotul pe care îl auzeam era cutia de viteze care se dezintegra. Pe măsură ce se rupea, rotoarele se apropiau unul de altul. Apoi s-au lovit”, a explicat Vaid.

„După ce rotoarele s-au ciocnit, rotorul din spate s-a desprins de elicopter și a dispărut. Așa că elicopterul, care zbura înainte, s-a îndreptat brusc vertical în sus. Următorul lucru pe care l-am văzut a fost cerul în fața mea. Zburam cu 100 de noduri, apoi viteza a ajuns la zero. Rotorul era în fața mea și a lovit și parbrizul. Bucăți din parbriz au zburat înăuntru și m-au lovit.”

„Cabina de pilotaj s-a răsturnat și s-a desprins de cabina principală, dar podeaua a rămas atașată. Astfel, când elicopterul a lovit apa, partea din spate a preluat impactul. Nu am simțit deloc momentul în care am intrat în apă. Apoi am ajuns sub apă. Am înotat prin epavă și am ieșit la suprafață. Când am ajuns sus, erau resturi peste tot.”

Vaid a spus că, în adâncul minții, știa că un elicopter de salvare, care urma să participe la un exercițiu de antrenament, avea să vină în ajutor. „Așa că nu eram îngrijorat că mă aflam în apă”, și-a amintit el. Echipajul de salvare i-a recuperat pe Vaid și pe celălalt supraviețuitor. Cei doi au fost tratați la spitalul din Lerwick, apoi transferați la Aberdeen.

La Aberdeen va avea loc o slujbă specială pentru a marca 40 de ani de la accident. „Îmi tot spun povestea, dar e greu să-i fac pe oameni să înțeleagă despre ce vorbesc și m-am gândit că aș putea crea o poveste vizuală”, a spus Vaid. „Când am văzut câteva programe realizate cu IA, care erau atât de impresionante, mi-am zis că nu există niciun motiv pentru care să nu pot face și eu asta. Unul dintre motivele pentru care am vrut să fac videoclipul este că aceasta e modalitatea mea de a-mi arăta respectul față de oamenii care au murit.”

El a adăugat: „În primul an mă simțeam vinovat că eram în viață, iar 45 de oameni nu mai erau. Dar, desigur, defecțiunea a fost tehnica și echipajul nu ar fi putut face absolut nimic. A fost foarte trist. Am fost unul dintre cei norocoși.”