SIS infirmă că oamenii săi ar fi participat la răpirea și EVACUAREA ex-judecătorului ucrainean Ceaus de pe teritoriul R. Moldova
2227
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) infirmă supozițiile deputaților socialiști, potrivit cărora instituția ar fi implicată în răpirea, iar ulterior evacuarea fostului judecător ucrainean, Nicilai Ceaus, de pe teritoriul R. Moldova.
„În contextul declarațiilor apărute în spațiul public referitor la implicarea și/sau informarea prealabilă a SIS cu privire la posibila răpire a cetățeanului ucrainean, Nicolae Ceaus, pe teritoriul R. Moldova, instituția neagă categoric și respinge cu fermitate aceste insinuări și interpretări.
SIS își realizează atribuțiile în strictă conformitate cu legislația în vigoare și cu respectarea drepturilor omului, inclusiv ale cetățenilor străini pe teritoriul național. Astfel, condamnăm orice încercări de denigrare și dezaprobăm alegațiile privind implicarea instituției în activități ce depășesc cadrul legal. SIS monitorizează informația parvenită în legătură cu incidentul produs și cooperează cu organele de ocrotire a normelor de drept în vederea elucidării tuturor circumstanțelor, precum și acordă suport, potrivit competențelor, în vederea aprecierii și calificări juridice a faptelor reclamate”, se arată în poziția oficială a serviciului de inteligență.
De menționat că deputații socialiști Bogdat Țîrdea și Grigore Novac au afirmat astăzi că reprezentanții conducerii SIS au avut, recent, o întrevedere cu omologii de la SBU (serviciul de inteligență din Ucraina n.r.). Mai mult, cei doi au menționat că Serviciul de Informații și Securitate, dar și președintele Maia Sandu ar fi implicați în răpirea fostul judecător din Ucraina, Nicolai Ceaus, care se ascundea în R. Moldova de justiția statului vecin, după ce a fost prins în 2016 cu mită de 150 de mii de euro în borcane.
05.03.2024
15:32
05.03.2024
13:40
05.03.2024
12:21
05.03.2024
09:55
02.11.2023
11:05
25.10.2023
09:59
10.07.2023
13:24
10.07.2023
12:12
23.03.2023
10:14
12.02.2023
10:50
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















