Opinia care o să-l ÎNFURIE pe Ghimpu: „Atitudinea liderului liberal este INFANTILĂ”

„Formarea unei coaliţii minoritare a decepţionat toată lumea bună. Şi pe plan intern, dar şi pe cel extern. Cine să se bucure, de bună seamă, că noua guvernare a pornit la drum într-un picior şi cu ochii legaţi? Nu-i de mirare că, în această situaţie, atât jucătorii politici, cât şi chibiţii de pe margine caută ţapul ispăşitor. Mihai Ghimpu le-a luat faţa tuturor. În opinia lui, vina pentru crearea unei coaliţii minoritare fără PL o poartă presa, analiştii politici şi bloggerii”, scrie analistul politic Petru Bogatu.

Potrivit lui Bogatu, atitudinea liderului liberal este „infantilă”: „Vrând-nevrând, mă bate gândul dacă nu cumva anume această poziţie imatură a condus la eşuarea negocierilor şi formarea unei alianţe ciuntite care se află acum la cheremul comuniştilor”.

Editorialistul a analizat filmul negocierilor care au durat mai bine de șapte săptămâni: „Startul negocierilor de la începutul lunii decembrie a fost promiţător, liderii celor trei partide proeuropene arătându-se încrezători că, în curând, va fi formată o nouă majoritate parlamentară. Treceau însă zilele, se apropiau sărbătorile de iarnă, iar negociatorii deveneau tot mai irascibili şi secretoşi. Prin târg se zvonea cum că discuţiile trenează, întrucât Mihai Ghimpu îşi doreşte funcţia de preşedinte al republicii”.

După vreo şase săptămâni de negocieri, fiind învinuit că face propuneri exagerate, Ghimpu o întoarce ca la Ploieşti, scrie Petru Bogatu. „Într-o emisiune, el declară că formaţiunea sa (citez) „este gata să renunţe la una din la cele trei funcţii importante în stat, doar să i se ofere funcţia de Procuror General”. Mai trece însă foarte puţin timp şi liberalul iar schimbă macazul. Nu mai cere postul de procuror general pentru partidul său, ci vrea un magistrat din străinătate. Apoi apare o altă cerinţă şi anume: de a distribui ministerele între partide egal, ceea ce împingea negocierile într-un impas fără ieşire, deoarece sfida vădit practica europeană de partajare a portofoliilor pe principiul reprezentării proporţionale. Vorba ceea, nu-i Tanda şi-i Manda”.

Pe final, Bogatu scrie că rămâne de văzut ce-a fost asta. „O naivitate copilăroasă sau un spectacol pus în scenă de acelaşi regizor care în 2010 montase negocierile cu Narîşkin?”, se întreabă acesta.