Stiri

Moldova și Irlanda au semnat acordul privind securitatea socială

Actualitate 11.11.2026 21:25 Vizualizări142
Moldova și Irlanda au semnat acordul privind securitatea socială

Republica Moldova și Irlanda au semnat astăzi, 11 noiembrie, la Dublin, Acordul privind securitatea socială. La eveniment au fost prezenți Președinta Maia Sandu și Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin. Documentul garantează drepturile la pensie ale cetățenilor care au muncit legal în ambele țări.

Acordul a fost semnat de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, și de ministrul Protecției Sociale al Irlandei, Dara Calleary.

Documentul permite cumularea perioadelor de asigurare realizate în Republica Moldova și Irlanda. Astfel, anii de muncă din ambele state vor fi luați în considerare la stabilirea dreptului la pensie. Cetățenii își vor păstra drepturile pentru care au contribuit, indiferent de țara în care și-au desfășurat activitatea.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația celor două state vor putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensie și indemnizație pentru accidente de muncă sau boli profesionale, precum și de pensie de urmaș. Acordul va fi aplicat după ratificarea sa de către ambele state.

De prevederile acordului vor beneficia aproximativ 30.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc și muncesc în Irlanda.

Semnarea a avut loc cu ocazia întrevederii Președintei Maia Sandu cu Prim-ministrul Micheál Martin, în ajunul summitului Comunității Politice Europene, găzduit de Irlanda. Discuțiile au vizat relațiile bilaterale și parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în contextul în care Irlanda deține în acest semestru președinția rotativă a Consiliului UE.

Top stiri
Horoscopul zilei 11.11.2026 11.11.2026 12:09 580 Horoscopul zilei 11.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.95 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39 Curs BNM din 11.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri