Șoferul român reținut după carambolul din Bulgaria a fost eliberat; un alt român este în stare critică
167
Șoferul român de camion reținut după accidentele în lanț produse marți pe autostrada Trakia din Bulgaria, soldate cu 11 morți și 51 de răniți, nu a fost pus sub acuzare și a fost eliberat în urma unei noi audieri, a anunțat miercuri procuratura bulgară. Un alt șofer român, grav rănit în accident, se află în stare critică într-un spital din Burgas. Acesta este intubat și menținut în comă indusă medicamentos.
Bărbatul reținut, în vârstă de 44 de ani și identificat de presa bulgară drept „Ion Neo”, a fost audiat în calitate de martor, in cadrul anchetei care urmărește să stabilească împrejurările producerii carambolului. Camionul condus de român se afla în fruntea coloanei de vehicule implicate în primul accident în lanț, produs în apropiere de Iambol, în sud-estul Bulgariei.
Potrivit procurorului districtual Doicin Doicev, șoferul a fost reținut pentru a-i fi asigurată prezența la audieri, deoarece declarațiile sale sunt importante pentru stabilirea cauzelor accidentului. El fusese audiat marți și a fost audiat din nou miercuri, cu ajutorul unui interpret.
Procurorul Doicev a declarat că nu au fost formulate acuzații, iar șoferul român a fost eliberat.
„Interogatoriul s-a încheiat în urmă cu câteva minute. Şoferul a fost eliberat. Acesta susţine că nu a oprit pe autostradă. În acest moment nu avem date şi dovezi că ar fi oprit”, a mai spus Doicev.
Românul a declarat că a redus viteza din cauza ceții dense. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă autocamionul a încetinit, s-a oprit sau a reintrat pe carosabil de pe banda de urgență. „Vom stabili dacă a oprit sau dacă a obstrucţionat carosabilul. Nu avem informaţii că vehiculul s-ar fi aflat de-a curmezişul drumului. Chiar şi imaginile de ieri arată că acesta se afla pe banda sa. Însă dacă a încetinit sau s-a oprit este o întrebare esenţială la care trebuie să răspundem”, a declarat procurorul Doicev.
Directorul Poliției Regionale din Iambol, comisarul superior Dobrin Dimitrov, a explicat că, potrivit martorilor, vizibilitatea a scăzut brusc de la aproximativ 70-80 de metri la numai 10 metri, după ce vehiculele au intrat într-o zonă cu ceață extrem de densă.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca TIR-ul românesc să fi circulat foarte încet sau să fi intrat pe carosabil de pe banda de urgență, însă nu au stabilit deocamdată ce s-a întâmplat.
Firma de transport din România căreia îi aparține camionul a precizat că șoferul are aproape 20 de ani de experiență profesională și că, în ultimii șapte ani, a efectuat curse în principal în Bulgaria.
Până miercuri după-amiază, nicio persoană nu fusese pusă sub acuzare, însă procurorii nu exclud formularea unor acuzații după finalizarea expertizelor.
În cadrul anchetei au fost audiați deja 44 de martori și au fost ridicate 20 de vehicule pentru examinări suplimentare.
Procurorii au dispus expertize privind condițiile meteorologice, starea carosabilului și dinamica accidentelor. Au fost solicitate și expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzelor deceselor și a gravității leziunilor suferite de răniți.
Anchetatorii au cerut, de asemenea, documentele referitoare la darea în folosință și la lucrările de reparații efectuate pe tronsonul de autostradă unde s-a produs tragedia. Există controverse și reproșuri privind semnalizarea corespunzătoare și indicatoarele de pe autostradă.
Serviciul Național de Investigații din Bulgaria a precizat că cele două accidente în lanț, produse pe sensuri diferite ale autostrăzii, vor fi cercetate în cadrul unui singur dosar, deoarece există o legătură între ele.
Un alt român, în stare critică
Un alt șofer român se află în stare critică la spitalul „Inimă şi Creier” din Burgas, după ce a suferit traumatisme toracice grave în accident.
Bărbatul se deplasa din România spre Turcia când a fost implicat în carambol.
Fiul său, venit la Burgas pentru a-i fi alături, a declarat că tatăl său este intubat, ventilat mecanic și menținut în comă indusă medicamentos. „Ştiu că tatăl meu a fost adus aici. Este intubat şi ventilat mecanic. Are traumatisme toracice, plămânii îi sunt afectaţi şi i-a fost montat un dren. Medicul ne-a spus că va fi ţinut în comă indusă medicamentos aproximativ trei-patru zile. Deocamdată, nici noi nu avem mai multe informaţii”, a declarat fiul șoferului român.
Românul se numără printre pacienții aflați în cea mai gravă stare dintre răniții internați în spitalele din regiune.
Reprezentanții spitalului din Burgas au precizat că nu au primit deocamdată o solicitare confirmată pentru transferarea românului în țară, dar sunt pregătiți să ofere sprijin dacă va fi formulată o asemenea cerere.
Accidentele în lanț s-au produs marți dimineață, în condiții de ceață densă, pe autostrada Trakia, în apropiere de Iambol, și au implicat zeci de autovehicule pe ambele sensuri de circulație. Potrivit celui mai recent bilanț comunicat de procuratura bulgară, 11 persoane au murit, iar alte 51 au fost rănite.
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















