Stiri
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
Actualitate
11.11.2026
14:03
143
143
Negocierile dintre delegatiile rusă și ucraineană, mediate de americani, s-au reluat miercuri la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU). Anunțul a fost făcut de șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, într-o nouă încercare de relansare a eforturilor diplomatice pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care durează de aproape cinci ani.
”Începem a doua zi de negocieri”, a anunțat Rustem Umerov pe rețelele de socializare.
A doua zi de negocieri a început ”mai întâi cu o întâlnire trilaterală cu Statele Unite şi Rusia”, a precizat Umerov.
”Apoi ţinem o reuniune separată cu partenerii noştri europeni”, a anunțat el.
Stiri relevante
11.11.2026
13:23
265
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
274
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
289
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
292
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
477
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
390
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
513
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
426
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
426
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
456
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari
11.11.2026
08:19
485
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
511
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Top stiri
11.11.2026
14:03
138
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
316
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
265
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
274
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
289
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
292
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
477
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
390
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
513
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
426
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
426
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
456
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari
11.11.2026
08:19
485
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
511
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
06:31
478
SUA: Trei persoane au murit după ce un SUV a lovit pietoni în North Hollywood
11.11.2026
04:54
848
Rusia declară indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova și îl convoacă pe Lilian Darii
11.11.2026
03:38
828
Șeful Nvidia susține că tehnologia sa nu reprezintă un risc de securitate pentru SUA
11.11.2026
03:36
609
Navele robot preiau misiunile periculoase de detectare a minelor
11.11.2026
03:18
776
Studenții pot finaliza evaluări universitare în câteva minute cu ajutorul AI, avertizează autoritatea de reglementare
10.11.2026
23:32
761
Republicanii din Camera Reprezentanților l-au ales pe Jim Jordan liderul grupului
10.11.2026
23:13
1022
Nvidia angajează o firmă de avocatură de top pentru a investiga relația lui Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
22:18
716
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 11–17 noiembrie 2026
10.11.2026
20:59
828
Merz vrea să lege bugetul UE de sprijinul pentru Ucraina. Fico denunță „șantajul”
10.11.2026
19:56
922
Zelenski: Prima zi a negocierilor de la Abu Dhabi a fost „constructivă și destul de substanțială”
10.11.2026
19:38
741
Vasile Tofan și Banca Mondială, discuții despre digitalizare și reziliență
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















