REFORMA JUSTIȚIEI // Filat, după întrevederea cu Iohannis: „România este un exemplu pentru țara noastră, pe care îl vom urma”
1554
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, susține că R. Moldova are nevoie de sprijinul partenerilor externi în parcursul european, iar România este un exemplu pentru țara noastră. Declarația a dost făcută, astăzi, în cadrul întrevederii cu președintele României, Klaus Iohannis.
„Am avut o discuţie sinceră despre procesul de integrare europeană a R. Moldova. Preşedintele român ştie ce trebuie să facă Moldova pentru a progresa în acest sens. Avem nevoie de acest sprijin politic extern. Să nu uităm că țara noastră este în „neunde”, o regiune instabilă, unde are loc un război şi e criză economică. Avem nevoie de prieteni, singuri nu vom reuşi. Din câte îl cunosc pe Klaus Iohannis, dumnealui face întocmai ceea ce spune”, a menţionat Vlad Filat.
De asemenea, Vlad Filat a precizat că pe agenda discuţiilor a fost şi reforma justiţiei. „Reforma justiţiei este un obiectiv prioritar pentru noi. Această reformă presupune o luptă grea, dar eficientă. România este un exemplu pentru țara noastră, pe care îl vom urma. Dar acest lucru se va întâmpla când vom avea voinţa populară şi cea politică”, a punctat Vlad Filat.
Menţionăm că preşedintele României, Klaus Iohannis, întreprinde o vizită oficială în R. Moldova, la invitaţia preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
26.05.2020
13:00
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















