DOC // Raportul care ar DEMONSTRA că datoria la gaz a R. Moldova a fost majorată ARTIFICIAL cu 952 de MILIOANE de dolari, unul dintre motivele pentru care „Gazprom” se OPUNE auditului de la „Moldovagaz”. Rușii ar putea SISTA livrările în luna mai
22485
Reprezentanții „Gazprom” au încercat să excludă din documentația pentru auditul complex de la „Moldovagaz” un studiu realizat de experții Sergiu Tofilat și Tudor Șoitu: „Moldovagaz” – 20 de ani de fraude masive sub protecția acționarilor și instituțiilor de stat”, care ar demonstra că datoria malului drept al Nistrului a fost majorată artificial de ruși cu minimum 952 de milioane de dolari.
Vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a confirmat că reprezentanții „Gazpromului” din cadrul Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz” au vrut să schimbe esențial condițiile auditului.
„Eu nu pot să-mi explic de ce se opun acestui audit. Eu îmi aduc foarte bine aminte ce am discutat la Sankt Petersburg. În protocol e scris că auditul e făcut de partea moldovenească. Nicăieri nu e scris că auditul e făcut la comanda „Moldovagaz”, Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz” sau de către „Gazprom”. Da, acolo e scris că rezultatele auditului vor fi prezentate Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”, e un lucru firesc. Eu presupun că i-a deranjat ce ne propunem noi să audităm. Noi nu ne dorim un audit contabil, adică să ne uităm peste facturi și să facem plus și minus. Noi ne dorim să vedem ce s-a întâmplat cu această companie din 1994 și cum s-a ajuns la aceste datorii atât de mari”, a declarat aseară Spînu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Vicepremierul a dat asigurări că auditul va fi făcut, chiar dacă rușii se opun.
„Vreau să am o discuție cu Alexei Miller și să clarificăm acest aspect. Înainte de a publica caietul de sarcini, el a fost expediat Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”, adică reprezentanților „Gazprom”. Ei au venit cu un șir de sugestii, dar multe nu au fost luate în considerație, pentru că schimbau conceptual scopul acestui audit. Mingea e în terenul nostru și vom selecta compania, care va face acest audit complex”, a declarat oficialul de la Chișinău.
Sursa citată a dezvăluit că în documentația pentru audit a fost inclus și raportul „Moldovagaz” – 20 de ani de fraude masive sub protecția acționarilor și instituțiilor de stat”, iar acest lucru i-ar fi putut deranja pe ruși.
„E menționat și acest raport, pentru ca el să fie luat în considerație de auditori în momentul în care vor face solicitări suplimentare de documente pentru a stabili această datorie și cum s-a format”, a punctat Spînu.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că autoritățile se pregătesc și de cel mai prost scenariu, în cazul în care „Gazprom” nu va recunoaște rezultatele auditului și va decide să sisteze livrarea gazelor de pe 1 mai curent.
„De câteva luni lucrăm la diferite scenarii pentru diferite crize. Noi avem patru scenarii. Pe domeniul gazelor, pentru că în acea perioadă consumul este mult mai mic, avem experiența din octombrie. În cel mai rău caz, vom cumpăra gaz de pe piață. Vom discuta și cu partenerii, cu vecinii. Tot terenul e pregătit să facem față la orice criză. Probleme pot apărea cu energia electrică. Dacă „Moldovagaz” nu va avea acel contract cu „Gazprom”, atunci trebuie să vedem de unde va obține gaz centrala de la Cuciurgan pentru a produce energie electrică. Și aici avem suficiente scenarii pentru a interveni. Unul dintre scenarii să luăm energie din România, cum s-a mai întâmplat în 1999 sau 2001. Suntem în discuție și cu ucrainenii. Discutăm și despre păcură… „Termoelectrica” poate să producă o anumită cantitate de energie electrică”, a conchis Andrei Spînu.
Amintim că experții Sergiu Tofilat și Tudor Șoitu au realizat un studiu care relevă faptul că, de-a lungul anilor, datoria la gaz a malului drept al Nistrului a fost majorată artificial cu minimum 952 de milioane de dolari prin acțiuni abuzive, comise de „Gazprom” în complicitate cu autoritățile centrale din R. Moldova.
13.12.2024
11:14
5625
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
08.11.2024
11:28
4086
Procuratura Anticorupție, SOMATĂ să prezinte DOVEZI despre neregulile care ar fi fost comise de ministrul Spînu. Igor Grosu: „El a deranjat tare mulți șpăgari și oameni cu scheme. Această instituție minunată să considere prioritar acest dosar”
28.03.2024
16:13
2032
FOTO // Andrei Spînu a REFUZAT să stea la aceeași masă cu „un personaj afiliat grupului criminal organizat” Șor și a PĂRĂSIT platoul radiodifuzorului public din Găgăuzia. Ministrul a fost ÎNTÂMPINAT la ieșire de mai mulți oameni
18.10.2023
11:42
5656
Un reprezentant al „Energocomului” cere DEMITEREA șefului „Moldovagaz”, pentru că ar submina statalitatea R. Moldova. Ceban ar vrea să pună pe seama moldovenilor pretinsa datorie de peste 700 de milioane de dolari revendicată de „Gazprom”
15.09.2023
13:23
2819
Andrei Spînu, viitorul PRIM-MINISTRU al R. Moldova? Răspunsul actualului ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, când este întrebat despre acest SCENARIU
08.09.2023
13:23
3973
Dodon, cel mai înflăcărat avocat al „Gazprom”. Socialistul insistă ca R. Moldova să le plătească rușilor pretinse datorii de peste 700 de milioane de dolari, pe care concernul rus nu le poate justifica
07.09.2023
09:26
2705
Vadim Ceban, nedumerit de cifra de 8,6 milioane de dolari ca fiind cea a datoriei reale, după ce Guvernul a demontat, prin intermediul AUDITULUI de la „Moldovagaz”, pretinsa datorie de 709 milioane de dolari cerută de ruși
06.09.2023
11:10
1999
„Moldovagaz”, companie controlată de „Gazprom”, RETICENTĂ față de rezultatele auditului internațional, potrivit cărora R. Moldova NU are datorii de peste 700 de milioane de dolari față de Rusia
06.09.2023
10:04
4410
VIDEO // Rusia lui Putin a vrut să DEPOSEDEZE fiecare FAMILIE din R. Moldova de câte 1 000 de dolari. Auditul de la „Moldovagaz” SPULBERĂ toate speranțele „Gazprom” de a obține pretinsa datorie de 709 milioane de dolari
04.09.2023
09:43
2820
„Partenerii strategici” au vrut să scoată din buzunarele moldovenilor 800 de MILIOANE de dolari dintr-o lovitură. Maia Sandu, PRIMELE detalii ale auditului internațional de la „Moldovagaz”: „Au vrut să ne înșele și ne-au lăsat fără gaze naturale”
02.06.2026
14:28
49
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
59
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
397
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
436
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
380
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
416
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
390
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
387
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
850
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
697
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
936
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
843
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1175
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1240
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1229
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1486
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1494
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1699
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1650
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1465
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1756
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1789
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1618
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1632
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2285
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














