Directorul SIS DEZVĂLUIE DETALII NOI în dosarul „7 aprilie”
3770
elldor.info Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Mihai Balan, a vorbit astăzi în premieră despre mai multe detalii necunoscute până acum în legătură cu evenimentele din aprilie 2009.
Invitat în Parlament pentru a fi audiat despre investigațiile efectuate în privința evenimentelor din aprilie 2009, Balan a dezvăluit că, potrivit informațiilor de care dispune, în perioada campaniei electorale pentru alegerile din aprilie 2009, în R. Moldova și-au făcut apariția mai multe agenții străine care ofereau servicii de PR. O parte dintre angajații acestor agenții erau agenți străini. În planurile de campanie elaborate de aceștia au fost folosite tehnologii electorale subversive.
Potrivit lui Balan, o parte dintre aceste echipe de PR a fost contractată chiar de Partidul Comuniștilor.
„Ei au utilizat intens tehnologii de manipulare a opiniei publice, apelând la mai multe rețele de socializare populare în acea perioadă. De asemenea, s-a constatat că în februarie – martie 2009 au avut loc primele acțiuni de pregătire”, a menționat Balan, accentuând că există suficiente elemente pentru a conchide că evenimentele din 7 aprilie au fost pregătite din timp. Au fost instruite persoane speciale despre cum să preia controlul asupra maselor.
Totodată, Balan a negat categoric acuzațiile făcute de fostul director al SIS Artur Reșetnicov precum că pe 7 aprilie ar fi avut loc o tentativă de lovitură de stat.
„O astfel de ipoteză nu își găsește argumentare. Am verificat toate documentele interne ale SIS, nu avem niciun act în care să se indice acest lucru. Nu a existat nicio tentativă de a antrena Serviciul de Securitate pentru a preveni o eventuală lovitură de stat”, a declarat directorul SIS.
05.03.2024
15:32
05.03.2024
13:40
05.03.2024
12:21
05.03.2024
09:55
02.11.2023
11:05
25.10.2023
09:59
10.07.2023
13:24
10.07.2023
12:12
23.03.2023
10:14
12.02.2023
10:50
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor


















