Parlamentul a aprobat starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile. Vasile Tofan: „Trebuie să avem instrumentele necesare înainte ca aceste crize să se materializeze”
183
Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. În plenul Legislativului, Prim-ministrul Vasile Tofan a explicat că măsura are un caracter preventiv și este necesară deoarece Republica Moldova intră în sezonul rece într-un context regional marcat de mai multe riscuri care se pot suprapune și amplifica reciproc.
„Nu spun că mâine rămânem fără gaz, motorină, curent sau apă. Din contra, în ultimele două luni am reușit să stabilizăm mai multe situații dificile. Problema este că intrăm în sezonul rece cu mai multe riscuri mari care se suprapun în același timp. Avem, practic, trei crize care s-ar putea suprapune”, a spus Premierul.
Unul dintre principalele riscuri ține de evoluția pieței gazelor naturale. Aceasta este afectată de criza din strâmtoarea Ormuz, de avarierea unor rute și infrastructuri importante pentru transport, dar și de reducerea capacităților de export al gazului natural lichefiat. În prima jumătate a lunii septembrie, prețul gazelor pe piața europeană TTF a ajuns la aproximativ 84 de euro/MWh. Valoarea este echivalentă cu peste 1.000 de dolari pentru o mie de metri cubi și este cu circa 50% mai mare decât reperul utilizat la calcularea tarifului actual.
Republica Moldova are contractat peste 90% din necesarul de gaze pentru sezonul rece. Totuși, o parte importantă din aceste volume este indexată la TTF. Prin urmare, costul final va depinde de evoluția pieței în momentul livrărilor din lunile de iarnă.
„Riscul nostru nu mai este doar dacă există gaz. Este la ce preț îl cumpărăm, cum finanțăm achizițiile și cum completăm stocurile înainte de iarnă”, a subliniat șeful Executivului.
Presiuni există și pe piața carburanților, pe fondul reducerii capacităților de rafinare și producție din Orientul Mijlociu și Rusia, precum și al creșterii prețurilor internaționale. Republica Moldova a resimțit deja efectele unei asemenea situații în luna august. Atunci, stocurile de motorină au coborât sub nivelul necesar pentru patru zile de consum, iar 109 stații de alimentare au raportat lipsa motorinei.
În urma intervențiilor autorităților, rezervele au crescut până la aproximativ 10 zile de consum. Totodată, numărul stațiilor care au raportat probleme a scăzut la opt.
„Asta ne arată două lucruri. Primul: că riscul este real. Al doilea: că, atunci când statul are instrumentele necesare și intervine la timp, putem stabiliza situația”, a declarat Vasile Tofan.
O altă vulnerabilitate este deficitul de apă din bazinul Nistrului. În ultimele săptămâni, în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk, din Ucraina, au intrat în medie aproximativ 22 de metri cubi de apă pe secundă. Pentru menținerea unui nivel necesar de funcționare este nevoie de un debit de deversare de cel puțin 60 m³/s, în timp ce, în condiții normale, acesta depășește 100 m³/s.
La Costești, pe râul Prut, producția de energie hidroelectrică s-a redus cu aproximativ 55% din cauza secetei. Debitele scăzute ale Dunării afectează, la rândul lor, producția de energie din regiune. Astfel, deficitul de apă și securitatea energetică sunt legate direct.
Scăderea nivelului apei limitează volumele de energie disponibile, iar eventualele întreruperi de electricitate pot afecta funcționarea stațiilor mari de pompare. În consecință, ar putea fi influențată și alimentarea cu apă a municipiilor Chișinău și Bălți.
Riscurile sunt amplificate de vulnerabilitatea sistemului energetic ucrainean, afectat de distrugerile provocate de atacurile militare ale Federației Ruse. În această iarnă, în orele de vârf, Republica Moldova va trebui să importe aproximativ 400–450 MW de energie electrică. În același timp, capacitatea garantată pe interconexiunea cu România este de aproximativ 360 MW.
Diferența ar urma să fie acoperită inclusiv din Ucraina, însă disponibilitatea acestor capacități ar putea fi afectată în cazul unor noi distrugeri ale infrastructurii energetice ucrainene. În aceste condiții, funcționarea stabilă a sistemului depinde de mai multe surse și de posibilitatea de a reacționa rapid la schimbările regionale.
Premierul a explicat că riscurile nu trebuie analizate separat. Gazele influențează termoficarea și producția de electricitate, iar deficitul de apă reduce producția de energie din surse hidroelectrice. La rândul său, electricitatea asigură funcționarea sistemelor de alimentare cu apă, în timp ce situația din Ucraina influențează posibilitățile de import. Lipsa motorinei ar afecta transportul, agricultura și logistica.
„Riscul real nu este că unul dintre aceste lucruri va merge prost. Riscul este ca două sau mai multe riscuri să se materializeze, iar atunci am putea ajunge într-o situație în care suntem nepregătiți pentru a putea reacționa la o criză cu adevărat majoră”, a menționat Prim-ministrul.
Potrivit Premierului, starea de alertă, care expiră la 25 septembrie, a permis până acum raportarea zilnică a stocurilor și a planurilor de import. În aceeași perioadă au fost asigurate capacitățile de stocare din portul Giurgiulești, au fost create culoare rapide pentru transporturile de carburanți la trecerea frontierei și a fost limitat exportul de energie electrică în orele de vârf.
Guvernul a analizat posibilitatea continuării acestui mecanism, însă a constatat că el nu oferă toate instrumentele necesare pentru gestionarea unor scenarii în care mai multe riscuri s-ar materializa simultan. Instituirea stării de urgență ar urma să permită o intervenție mai rapidă și un răspuns coordonat în cazul agravării situației.
În perioada stării de urgență, autoritățile vor putea, în funcție de evoluția situației, să achiziționeze prin proceduri accelerate echipamente necesare pentru infrastructura critică. De asemenea, vor putea simplifica temporar procedurile pentru instalarea sistemelor de stocare, a generatoarelor și a altor capacități de urgență.
În caz de necesitate, condițiile de funcționare a sistemelor de termoficare vor putea fi adaptate temporar. Totodată, ar putea fi aplicate măsuri temporare de reglementare sau fiscale în cazul unor șocuri extreme pe piețele gazelor ori carburanților.
Dacă situația hidrologică se va înrăutăți, autoritățile vor putea prioritiza alimentarea populației cu apă potabilă, limita temporar utilizările neesențiale și mobiliza rapid pompe, generatoare și alte resurse necesare. Aceste masuri sunt prevăzute pentru situații în care deficitul de apă ar afecta atât populația, cât și funcționarea infrastructurii esențiale.
„Riscurile nu expiră pe 25 septembrie. Ar fi iresponsabil să intrăm în iarnă, să vedem toate aceste riscuri și să așteptăm criza. Pregătirea pentru o criză nu începe atunci când se stinge lumina, se oprește pompa sau dispare motorina de la stație. Începe atunci când criza nu a lovit încă în plină forță - începe astăzi”, a spus Prim-ministrul Vasile Tofan.
Starea de urgență va fi în vigoare timp de 60 de zile, începând cu data de 26 septembrie.
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















