Vlad Filat: „Raportul „Kroll” trebuie de făcut PUBLIC cât mai repede”
1511
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, crede că raportul privind situația de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, care a fost pregătit de compania americană „Kroll”, trebuie făcut public „cât mai repede posibil”.
„Noi am discutat acest subiect chiar ieri la şedinţa Consiliului Alianţei şi concluzia la care am ajuns a fost să solicităm organelor responsabile desecretizarea acestui raport. Acest raport trebuie să fie făcut public şi cât mai repede posibil. Pentru că, în condiţiile în care el e secretizat, se fac multe speculaţii, interpretări, insinuări etc. Sper că, după publicarea raportului, aceste speculaţii nu vor mai fi făcute”, a declarat Filat într-un interviu pentru Moldpres.
Potrivit liberal-democratului, raportul companiei „Kroll” este doar un prim pas în această direcţie. „Se va acţiona în continuare în vederea elucidării situaţiei din acest domeniu, astfel încât lucrurile să devină extrem de clare şi nimeni să nu mai facă speculaţii urmărind nu ştiu ce interese”.
În alt context, liderul PLDM s-a referit și la miza alegerilor locale din 14 iunie. „Este una foarte şi foarte importantă. Pentru că în fruntea comunităţilor trebuie să vină adevăraţi profesionişti, care, alături de guvernarea centrală a ţării, trebuie să contribuie la soluţionarea problemelor cotidiene cu care se confruntă oamenii. De calitatea aleşilor locali ce vor fi identificaţi de cetăţeni în alegerile din 14 iunie 2015, dar şi de conlucrarea dintre aceştia şi guvernarea centrală depinde în mod decisiv calitatea vieţii oamenilor în continuare, situaţia generală din ţară”.
Filat e de acord că lumea e nemulțumită, iar acest lucru ar putea afecta rezultatul alegerilor, dar îi chemă pe toți să soluționeze problemele prin muncă.
„Bine, oamenii niciodată şi nicăieri în lume nu au fost pe deplin satisfăcuţi de calitatea vieţii lor sau de acţiunile guvernării. Nu neg, sunt probleme, dar ele trebuiesc soluţionate prin muncă zi de zi. Eu mai aud uneori afirmaţii că, dacă s-ar schimba guvernarea, mai că toate problemele în R. Moldova ar fi soluţionate. Dar întrebarea mea este: care e alternativa actualei guvernări? Şi eu cred că fiecare dintre cetăţenii acestei ţări, dacă şi-ar pune această întrebare, ar ajunge la un singur răspuns şi acesta nu ar suna prea optimist pentru viitorul R. Moldova. Deci, concluzia este că trebuie să muncim în continuare. Doar aşa vom ajunge să trăim într-un stat cu adevărat prosper”, a conchis liberal-democratul.
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
26.05.2020
13:00
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















