03:49:04 09.05.2024
Stiri

Vlad Filat, față în față cu Alexandru Tănase: „Ne veți vedea la CC, într-o ședință PUBLICĂ”

Politică 16.03.2016 12:23 Vizualizări4153 Autor: Ziarul National
Vlad Filat, față în față cu Alexandru Tănase: „Ne veți vedea la CC, într-o ședință PUBLICĂ”


Magistrații de la Judecătoria Buiucani au admis demersul avocaților lui Vlad Filat, potrivit căruia clientul lor este menținut în arest în baza unei norme care a fost declarată neconstituțională la începutul anului curent.

„De la începutul acestui proces al lui Vlad Filat, noi am obținut astăzi o mică reușită prin faptul că instanța a acceptat ridicarea excepției de neconstituționalitate a unui articol din Codul de Procedură Penală (CPP). Acest articol, în opinia noastră, contravine Constituției”, a declarat avocatul Igor Popa.

Acesta a explicat ce înseamnă acest lucru: „Ultima dată, atunci când noi am cerut înlocuirea măsurii preventive sub garanția personală a deputaților, instanța de judecată ne-a respins cererea. Judecătorii au invocat faptul că nu s-au scurs 30 de zile din momentul când a devenit definitivă încheierea lor prin care s-a stabilit arestul de 30 de zile. Noi considerăm că nici nu trebuia să se scurgă aceste 30 de zile, deoarece această normă, articolul 139, alineat 1 din CPP, contravine legii prin care CC a invocat neconstituționalitatea mai multor articole de acolo. În special, e vorba de art. 186 din CPP. Este ilogic să aștepți să expire 30 de zile. Noi suntem în drept ca oricând, când apar circumstanțe noi, să solicităm înlocuirea sau revocarea măsurii preventive”, a punctat Igor Popa.

Totuși, avocatul lui Vlad Filat are unele nelămuriri vizavi de faptul că instanța a admis cererea respectivă, dar în același timp a dispus ca procesul să se desfășoare în paralel. „În mod normal, dacă instanța de judecată a acceptat această cerere, atunci procesul trebuia să fie suspendat până când CC urma să examineze acest dosar. Mi se pare că e un mic abuz. Cum poți examina un dosar în privința inculpatului Vlad Filat, pe baza unei norme declarate neconstituționale? Vom reveni cu detalii la acest capitol”, a precizat Popa.

În termen de 15 zile, CC urmează să pună pe rol spre examinare acest dosar. „După ce va fi stabilită data la care va fi examinat dosarul, o să ne vedeți acolo, într-o ședință publică”, a conchis Popa.

Amintim că, pe 10 martie curent, Curtea de Apel Chișinău a menținut încheierea Judecătoriei Buiucani prin care liderul PLDM Vlad Filat a mai primit un mandat de arest pentru un termen de 30 de zile.

„Curtea de Apel nu a ținut cont de argumentele noastre și nici de hotărârea CC. Cei de la Judecătoria Buiucani au prelungit mandatul de arest pe numele lui Filat în baza unei norme inexistente. Mă refer la alineatul 3 al articolului 186 din CPP. Mai simplu spus, la prelungirea arestului, magistrații trebuie să vină cu o expunere clară. Să spună de ce trebuie prelungit arestul, dacă mai sunt de actualitate riscurile invocate anterior. Ei au invocat în încheierea lor că Filat ar putea să influențeze martorii, că lui i se impută două fapte prevăzute de Codul Penal… CC a decis că acest alineat la care au făcut trimitere judecătorii de la Buiucani nu este constituțional”, a spus atunci avocatul.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md