R. Moldova NU a avut reprezentanți la inaugurarea, pentru a cincea oară, a lui Vladimir Putin în calitate de președinte al Federației Ruse: Ceremonia, boicotată de Occident din cauza războiului din Ucraina
1402
R. Moldova nu a delegat niciun reprezentant al statului pentru a participa marți, 7 mai, la ceremonia de depunere a jurământului de către Vladimir Putin pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Federației Ruse.
„Ministrul Afacerilor Externe menționează ca Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, ca și majoritatea celorlalți șefi ai misiunilor diplomatice occidentale, nu a fost prezent la ceremonia de inaugurare a președintelui Federației Ruse”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Tatiana Barac, șefa Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa de la Ministerul Afacerilor Externe.
Ceremonia de înscăunare a lui Vladimir Putin pentru încă șase ani la Kremlin a fost, de asemenea, boicotată de SUA şi de peste 20 de ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina.
Anterior, Kremlinul a anunţat că șefii tuturor misiunilor diplomatice străine de la Moscova au fost invitați la inaugurarea lui Putin.
În discursul său, Putin le-a promis ruşilor că vor învinge şi vor ieşi „mai puternici dintr-o perioadă dificilă”, în plin conflict militar cu Ucraina. „Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele. Împreună vom câştiga”, a afirmat Putin.
Totuşi, el a adăugat că Moscova nu exclude dialogul cu Occidentul, însă a precizat că el trebuie să se desfăşoară de pe poziţii de egalitate.
În timp ce Putin depunea jurământul la Moscova, zeci de manifestanţi protestau, în faţa Palatului Păcii din Haga, împotriva învestirii preşedintelui rus pentru al cincilea mandat prezidenţial şi au clamat judecarea acestuia.
Protestatarii - dintre care mulţi au venit din Germania cu un car alegoric uriaş în care se afla o caricatură a lui Putin, cu mâinile pătate de sânge şi în cătuşe, într-o uniformă de puşcăriaş în dungi, cu o bilă uriaşă de oţel pe spate pentru a-i ţine gâtul şi picioarele în lanţuri - purtau steaguri ucrainene şi pancarte pe care scria „Putin la Haga”.
Anul acesta se împlinesc 24 de ani de când Putin (cu o scurtă pauză când a fost premier între 2008 şi 2012) se află la conducerea Rusiei, cu zece ani mai mult decât perioada în care secretarul general al CC al PCUS Leonid Brejnev a condus URSS. Dacă Putin îşi va exercita întregul mandat de şase ani la Kremlin, el îl va depăşi pe Iosif Stalin, care a condus timp de 29 de ani URSS, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, citate de Agerpres.
Amintim că, pentru a rămâne la putere, Vladimir Putin a modificat Constituţia rusă în urmă cu câţiva ani. După încheierea mandatului în 2030, el va putea candida din nou, pentru încă un mandat ce se va încheia în 2036, atunci când liderul rus va avea 83 de ani.
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















