Vlad Filat susţine că în spatele IEȘIRII din PLDM a lui Leancă și Carpov ar sta „un centru de comandă"
6113
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, susține că „este straniu, dar mai ales obijduitor" faptul că fostul vicepremier pentru reintegrare, Eugen Carpov, a lucrat într-un Guvern condus de comuniști, iar acum se dă mare luptător cu comuniștii.
„Este cinică această explicație. Când ai anumite principii, trebuie să le respecți, dar să nu să le folosești conjunctural”, a spus Vlad Filat în cadrul emisiunii „Vineri”, moderată de Anatol Golea. În același context, liberal-democratul s-a referit și la un anume „centru de comandă”, care ar sta în spatele ieșirii din partid a lui Iurie Leancă și Eugen Carpov.
„Eu nu pot decât să le doresc succes celor doi, deoarece noi avem responsabilități față de cetățeni, față de R. Moldova, nu ne vom juca de-a zarnița ca foștii colegi. Ne pregătim pentru implementarea reformelor, pentru alegerile locale. Într-un partid poți intra și, în același timp, să ieși. Un partid politic nu înseamnă doar președinte, vicepreședinte, deputați sau miniștri, ci oamenii care au lucrat sincer și nu din conjunctură”, a precizat Filat.
Întrebat cine ar sta în spatele ieșirii celor doi din partid, Vlad Filat a menționat că în curând va fi clar. „Ce ține de un anumit centru de comandă, atunci pot să spun că totul e evident. E clar cine stă în spatele ieșirii din partid a celor doi. Veți vedea cine îi ajută și totul va fi evident. Va veni timpul și vom vorbi mai multe despre asta”, a punctat președintele PLDM.
Pe de altă parte, Iurie Leancă a menționat, în cadrul emisiunii „În profunzime" de la Pro TV, că „nu stă nimeni" în spatele proiectului său și că nu este „scula” nimănui.
În alt context, liberal-democratul Vlad Filat a menționat că e optimist în ceea ce privește rezultatele pe care le va obține Guvernul condus de Chiril Gaburici.
„Sunt optimist că nu va fi un Executiv pentru o perioadă limitată. Deocamdată, se votează legile în Parlament și aștept și pe viitor un vot consolidat în cazul unor legi importante pentru viitorul european. Cancelarul german, Angela Merkel, nu întâmplător l-a felicitat pe Chiril Gaburici. De asemenea, nici vizita președintelui României Klaus Iohannis nu e întâmplătoare. Cine are de văzut vede că suntem mai deciși ca niciodată să continuăm parcursul european. Avem voință politică să luptăm cu corupția, chiar dacă liberalii se dau drept promotori în acest sens. Când R. Moldova a semnat Acordul de Asociere și a obținut regimul fără de vize, liberalii nu erau la guvernare. Atunci s-au obținut cele mai bune rezultate”, susţine liderul PLDM.
Potrivit lui Filat, actuala guvernare nu va devia de la implementarea Acordului de Asociere: „Avem un plan de acțiuni, pe care suntem determinați să-l implementăm. În acest sens, aștept votul tuturor care vor binele R. Moldova. Așa cum am mai spus, nu ne aflăm în cea mai fericită situație, dar nu trebuie să ne tot plângem dar să acționăm solidar”.
Sursa citată s-a referit și la situația din sistemul bancar. „E nevoie de acțiuni consolidate. Sunt probleme ce țin de transparență. Nu știm cine-s patronii băncilor, acționarii. Trebuie să ne clarificăm și ce sa întâmplat la cele trei bănci. Eu nu prea am comentat situația privind problemele de la băncile respective, dar vă amintesc că nu sunt în nicio funcție publică din 2013. Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar nu avem nevoie de declarații politice, ci de investigații și, în cele din urmă, de răspunsuri probate. Sunt poate cel mai interesat să se elucideze acest caz, mai ales că se fac foarte multe speculații. Este această comisie parlamentară și investigațiile făcute de compania Kroll. Rezultatul acestor investigații vor fi cunoscute de parlamentari, dar și de instituțiile internaționale”, a conchis Vlad Filat.
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
26.05.2020
13:00
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















