VIDEO // Liberalul Chirtoacă insistă că PSRM trebuie exclus din cursa electorală: „Nu este de glumă. Se încalcă FLAGRANT legea și CEC ar fi trebuit să se autosesizeze”
1850
captură Liberalul Dorin Chirtoacă consideră că sunt suficiente motive ca Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) să fie exclus din cursa electorală parlamentară pentru că ar beneficia de susținere politică și electorală din străinătate, din partea Federației Ruse, ar folosi imaginea lui Vladimir Putin și ar oferi cadouri electorale.
„Agentul electoral al Kremlinului, Igor Dodon, a încălcat tot ce se putea de încălcat. Dânsul face aceste încălcări ale Codului Electoral deschis. Nu e de glumit cu așa ceva. Dodon folosește instituția prezidențială în campania electorală. Dodon a plecat la Moscova pentru a anunța încă o dată despre amnistia moldovenilor care au încălcat regimul de ședere și despre anularea taxelor la export. Îl implică pe Putin în campania electorală, lucru interzis de legislația noastră”, a declarat astăzi Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a mai adăugat că președintele nu se sfiește chiar să acorde cadouri electorale în această campanie. „Acesta dă câte 10 mii de lei și încă se fotografiază cu beneficiarii. Și Putin a spus deschis la Moscova că de rezultatul alegerilor depind relațiile de viitor dintre Federația Rusă și R. Moldova. Pe față se spun aceste lucruri. Deci, R. Moldova e șantajată cu migranții – li se spune practic deschis să vină și să voteze PSRM, pentru ca să poată intra în Rusia. De asemenea, R. Moldova e șantajată cu exporturile și cu relațiile de viitor”, a mai adăugat acesta.
Astfel, PL urmează să meargă cu probe la CEC și să ceară excluderea PSRM din cursa electorală.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















