Mihai Ghimpu revine la șefia PL și vrea să readucă formațiunea în Parlament. Demisionarul Chirtoacă nici nu a fost prezent la ședința Consiliului Republican al PL
3523
Fostul președinte al Parlamentului și președinte interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, revine la șefia Partidului Liberal (PL), după o pauză de aproape trei ani. Acesta i-a luat locul ex-primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, care a demisionat din funcție la finele lunii octombrie 2021.
Potrivit unui comunicat de presă al PL, consiliul Republican al formațiunii a decis duminică, 7 decembrie, ca Mihai Ghimpu să exercite interimatul funcției de lider până la congresul în care va fi aleasă o nouă conducere.
Dorin Chirtoacă nici nu a fost prezent la ședința Consiliului Republican al PL, potrivit unei poze postate pe pagina de Facebook a formațiunii.

Totodată, Consiliul a aprobat modificări în statul Partidului și a adoptat o rezoluție cu privire la situația social-politică din R. Moldova.
Amintim că Dorin Chirtoacă a fost ales președinte al PL pe 1 decembrie 2018, iar pe 26 octombrie 2021 a anunțat că renunță la mandatul de consilier municipal, deoarece ar fi hărțuit în continuare de organele de drept. Fostul primar este revoltat că la cârma Procuraturii Generale a ajuns Dumitru Robu, cel care a instrumentat unul dintre dosarele sale.
„Este simptomatic faptul că acei care au fost implicați în furtul miliardului, în atacuri raider și privatizări frauduloase fie sunt peste hotare unde nu au nicio grija, fie nu sunt anchetați, iar subsemnatul, care am demascat și denunțat 20 de ani la rând fărădelegi și fraude - sunt sub o anchetă absurdă de aproape 5 ani, cu sechestre aplicate, fără să fug sau să mă ascund. Așa arată justiția într-o democrație ce se pretinde a fi europeană? Sau trebuie să înțeleg că nu vrea nimeni să-și asume nicio răspundere și lucrurile merg din inerție, toți prefăcându-se a nu vedea absurditatea situației sau nici nu-i interesează?
Prin urmare, în acest moment nu văd altă cale decât ca, în semn de protest, să-mi depun mandatul de consilier municipal, să renunț la calitatea de președinte al PL și să-mi întrerup astfel activitatea politică și publică, pentru a aștepta în tăcere și demnitate deznodământul acestei situații penibile, fără să renunț însă la poziția mea de promovare a reîntregirii neamului romanesc și integrării noastre în NATO si UE”, a declarat Chirtoacă, prin intermediul unei scrisori adresată partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova din UE și SUA.
18.01.2023
14:28
27.12.2022
13:25
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
01.08.2026
10:52
01.08.2026
09:36
01.08.2026
09:28
De ce a rămas Kievul aproape fără apărare: Ucraina nu a putut doborî decât o singură rachetă balistică rusă din 27, din cauza epuizării muniției Patriot
SUA își avertizează cetățenii din Orientul Mijlociu: fiți pregătiți să părăsiți regiunea în cazul escaladării conflictului
Zece morţi la Kiev după un nou atac rusesc cu rachete balistice, în timp ce Trump întârzie decizia privind rachetele Patriot pentru Ucraina
Navă Rosatom scufundată de drone ucrainene în Marea Neagră, în timp ce Kievul cere Patriot și Trump ezită să decidă


















