Primele DEMISII în Guvernul Chicu. Premierul este nemulțumit de activitatea unor MINIȘTRI: „Trebuie de restabilit ordinea în instituții, de mai DEMIS, de sancționat”
8227
tribuna.md
Premierul Ion Chicu este nemulțumit de faptul că în mai multe instituții din R. Moldova sunt înregistrate restanțe la salarii, însă dă asigurări că acest lucru nu se întâmplă din cauza faptului că nu ar fi bani în buget, ci pentru că s-ar atesta „o lipsă de disciplină” în rândul conducătorilor și contabililor unor structuri publice.
Mai mult, premierul spune că vor urma concedieri la anumite instituții, iar unii miniștri ar putea plăti cu funcția. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi, după ședința tradițională de luni cu președintele Igor Dodon și spicherul Zinaida Greceanîi.
Potrivit lui Chicu, bani la buget pentru plata salariilor sunt, iar unii experți „ar specula” că este o gaură de peste trei miliarde de lei.
„La 31 ianuarie, soldul era de 4,62 de miliarde de lei. Nu e vorba de lipsa banilor. Sunt probleme privind cu organizarea activității în unele instituții. De ce? Contabilii au dezagregat târziu bugetul sau au prezentat târziu dispozițiile de plată. Trebuie de respectat disciplina în instituții, de mai concediat, de mai sancționat, inclusiv miniștri”, a precizat premierul.
Oficialul a adus și câteva exemple ale unor instituții care sunt subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
„Teatrele, care încă de anul trecut, din vară, urmau să fie transformate în instituții publice, nici până astăzi nu au fost reorganizate. Avem și universitățile, care din 2013 trebuiau să treacă la autofinanțare… Termenul s-a tot extins și l-am extins și anul acesta. Ei sunt autonomi doar acolo unde ține de gestionarea activelor statului, dar unde e vorba de organizarea lucrului pe intern e mai puțină ordine”, a spus Chicu.
Remanierile, inclusiv în rândul miniștrilor, spune Chicu, ar urma să aibă loc după ce vor fi făcute evaluările de rigoare, după 100 de zile de activitate a Guvernului.
„Eu am întrebări față de toți miniștrii, față de mine mulți au întrebări. O să discutăm, o să facem evaluarea respectivă. Dar e lipsă de disciplină în unele instituții. Nu neapărat ministrul este de vină, dar odată ce ți-ai asumat această responsabilitate, chiar dacă subalternul greșește, fii bun și plătește”, a adăugat Ion Chicu, fără a da nume.
Amintim că, recent, mai mulți angajați ai unor teatre, dar și instituții de învățământ din R. Moldova s-au plâns public de faptul că nu și-au ridicat salariile pentru luna decembrie 2019. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, a recunoscut acest lucru și a promis că problema va fi rezolvată în câteva zile.
20.05.2024
15:14
13.02.2023
12:11
06.09.2022
10:59
08.12.2021
17:52
23.11.2021
11:16
01.11.2021
16:37
25.10.2021
18:59
22.10.2021
09:55
22.09.2021
11:09
20.09.2021
14:42
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















