23:00:30 27.05.2026
Stiri

Ziua fierbinte în care a reizbucnit războiul rece

Opinii 17.11.2014 09:56 Vizualizări3243
Ziua fierbinte în care a reizbucnit războiul rece

Prezentul continuu

Moto:Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a părăsit duminică dimineaţă, reuniunea G20 de la Brisbane, pe fondul criticilor liderilor occidentali din cauza crizei ucrainene”, din relatarea AFP

Avionul prezidenţial Il-96-300

Dincolo de fereastra ovală era noapte. Avionul prezidenţial Il-96-300 se afla în zbor aproape 8 ore.

Luă un măr din fructiferă şi muşcă din el fără poftă. În clipa asta auzi vocea stewardesei. O privi încurcat şi văzu că ţine ceva în mână. Îşi aminti că ceruse o pătură în plus. Când zbura, îi era mereu puţin frig. Poate tocmai de aceea nu putea dormi în avion.

Oricum, pentru un bărbat de 62 de ani, avea o excelentă condiţie fizică, iar informaţiile din presa internaţională despre o presupusă boală incurabilă nu erau decât nişte baliverne. Ca şi acum 15 ani, când a preluat puterea în Rusia, se ducea zilnic în sala de forţă, iar dimineaţa şi seara târziu înota în piscină.

La finele săptămânii juca hochei pe gheaţă. Echipele erau completate cu vechii săi camarazi din Sankt Petersburg: Patruşev, Grîzlov, Narîşkin, Victor şi Serghei Ivanov, precum şi cu jucători din rândul gărzilor de corp personale, pentru echipa preşedintelui şi cea a premierului, chit că Dm. Medvedev, de regulă, nici nu asistă măcar la atare partide.

Azi nu era în duşi buni şi avea presimţiri sumbre în ceea ce priveşte summitul G20 de la Brisbane. Îşi aminti de ameninţările premierului australian Tony Abbott. „Uitaţi-vă, o să-l iau de guler pe Putin, spunea şeful Guvernului de la Canberra acum o lună în faţa jurnaliştilor. Puteţi fi siguri de asta. O să-i spun domnului Putin că au fost ucişi australieni. Au fost ucişi de rebeli sprijiniţi de Rusia, cu echipament livrat de Rusia”.

Abbott utilizase cuvântul englez „shirtfronting” pentru a descrie ce vrea să-i facă preşedintelui rus, un termen din fotbalul australian care se referă la apucarea agresivă de tricou a adversarului. Dintre toţi liderii occidentali, prim-ministrul australian părea cel mai afectat de prăbuşirea avionului MH17 şi nu avea dubii că toată răspunderea pentru catastrofa aviatică din estul Ucrainei o poartă Moscova.

La început, Tony Abbott ameninţa chiar că nu-i va permite lui Putin să participe la summitul G20 din Australia. Ulterior însă, pesemne, îndemnat de Obama, a lăsat-o mai moale. Dar, oricum, nu înceta să-l şicaneze.

Veaceslav Volodin, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale, l-a informat încă la Vladivostok că la Brisbane îi aşteaptă condiţii mizerabile de cazare. Hotelul Hilton, rezervat delegaţiei ruse, deşi prea somptuos, era vechi şi, în ciuda faptului că avea cinci stele, nu merita nici patru.

De altfel, Vladimir îşi luase măsuri de precauţie. Într-un interviu acordat canalului german ARD în ajunul summitului, avertizase că eventualele sancţiuni suplimentare, impuse de Occident Rusiei, ar putea avea grave consecinţe asupra Ucrainei. Lasă-i să ghicească acum ce va fi.

Încercă să se aşeze confortabil în fotoliul avionului. Mai rămânea o oră de zbor.

În afară de avionul său personal, în care se aflau doar medicul, consilierii şi asistenţii lui cei mai apropiaţi, delegaţia rusă era transportată de alte două aparate de zbor. Agenţii serviciului său de pază ajunseseră în Australia cu o lună înaintea preşedintelui pentru a verifica şi a asigura traseul şi cazarea.

La aterizare, primi programul zilei într-un dosar pe care era imprimat vulturul bicefal. După ce aruncă o privire peste evenimentele anunţate, se ridică. „La nivelul solului, auzi din nou vocea stewardesei, temperatura e aproape 40 de grade”. El îi zâmbi încurajator şi se îndreptă spre ieşire.

I-au întors spatele

Când cobora pe scara avionului, îl recunoscu jos pe guvernatorul general al Australiei, John Cosgrove, secundat de două persoane. „Guvernatorul e însoţit de procurorul general şi de secretarul de stat din Ministerul Apărării”, îi şopti secretarul de presă Dmitri Peskov, care păşea alături.

El surâse, strâmbând uşor buzele. Era întâmpinat la cel mai înalt nivel.

Când mai rămânea să facă doar un singur pas ca să pună piciorul pe pământ, auzi cum procurorul general îi spuse guvernatorului general.

    - Nu vreau să-l văd în ochi, necum să-i strâng mâna.

    - Eu nici atât, răspunse celălalt.

În aceeaşi clipă, ambii bărbaţi au făcut stânga împrejur şi au început să se îndepărteze de avion. Uluit, Putin se pomeni faţă în faţa doar cu tânărul secretar de stat de la Ministerul Apărării care, deşi părea şi el niţel descumpănit, zise:

- Mr. President, good afternoon!

Era un demers sfidător fără precedent. Au dorit să-l umilească. Poate că a greşit, sosind în Australia?

Singur împotriva tuturor

Şase ore mai târziu, Putin stătea pe bancheta din spate a unui automobil negru. Mergeau cu viteză mare.

Agenţia Reuters transmisese deja ştirea ce făcuse înconjurul globului potrivit căreia „Vladimir Putin a decis să plece mai devreme decât era programat de la summitul G20 pe fondul tensiunilor cu liderii occidentali. Peskov negase informaţia”. Dar purtătorul său de cuvânt n-avea de unde să ştie că el i-a spus deja tête-à-tête premierului australian că îşi scurtează programul.

Ceva mai târziu a regretat că a făcut asta, dându-şi seama că retragerea sa va fi interpretată de mass-media ca o fugă de pe câmpul de luptă. Dar n-avea încotro. Nu-şi mai putea anula propria-i decizie asumată public.

Pe de altă parte, modul în care a fost tratat la acest summit este incredibil. Era încolţit peste tot.

Mai întâi, a simţit că este lăsat singur. Toţi evitau nu numai să-i vorbească, dar chiar să-l însoţească. Nici măcar în timpul prânzului nimeni nu s-a aşezat la masa lui.

Totul a început însă în debutul summitului, când membrii celor douăzeci de delegaţii se salutau pe hol sau pe culoare, se îmbrăţişau, schimbau o vorbă-două. Merkel se şuşotea cu Shinzo Abe. Obama se întreţinea cu Xi Jinping, de parcă nu se despărţiseră acum două zile. Cameron discuta cu Juncker de parcă nu s-ar fi opus niciodată desemnării acestuia în fruntea Comisiei Europene, iar Matteo Renzi, gălăgios şi bine dispus, îi spunea bancuri lui Francois Hollande.

Lui însă toţi îi întorceau spatele ori de câte ori încerca să se apropie de vreunul dintre ei. Se afla într-o solitudine jenantă când tocmai îl văzu trecând pe alături pe premierul canadian Stephen Harper. Făcu un pas spre el şi îi întinse mâna. Acesta ezită doar un pic. „Ei bine, a zis Harper, eu vă strâng mâna, dar mă văd obligat să vă spun un lucru - cărăbăniţi-vă din Ucraina!”.

Şocat, de parcă fusese lovit în plină figură, a vrut să-i întoarcă vorba. Dar până la urmă n-a reuşit decât să înjure copios în ruseşte.

Preşedintele SUA a refuzat să negocieze, deşi el spera să-i propună un târg foarte convenabil: Iranul contra Ucrainei. Sau măcar contra Crimeii. N-a vrut să stea de vorbă. Mai mult. Luând cuvântul în faţa studenţilor, Obama a acuzat Moscova fără echivocuri de prăbuşirea avionului malaysian şi a catalogat agresiunea rusă împotriva Ucrainei drept „ameninţare mondială”. În plus, Casa Albă a remis un comunicat în care arăta că preşedintele american nu are nimic de discutat în Australia cu omologul său rus, ceea ce este un indiciu clar că SUA îl coboară pe Putin la nivelul unui proscris.

L-au deranjat cel mai mult însă întâlnirile bilaterale. Chiar şi liderii ţărilor BRIC păreau mai distanţi ca oricând. Ceilalţi însă l-au făcut cu ou şi cu oţet pentru faptul că răsuceşte mereu cuţitul în rana din Donbas.

Cu David Cameron au ales că aibă o întrevedere cu uşile închise. S-au salutat, şi-au strâns mâinile, dar au aşteptat ca jurnaliştii să părăsească încăperea pentru a începe discuţiile. Întrevederea o fost pe cât de scurtă, pe atât de penibilă.

„Amice, i-a spus Cameron, îmi pare foarte rău că ai ajuns să fii un fel de Saddam. Eşti acum un paria, nu unul dintre noi, înţelegi?”.

Şi de parcă asta nu era destul, deja la despărţire, premierul britanic a ţinut să mai toarne puţin gaz în foc. „Apropo, a zis el, făcând aluzie la un banc spus de Putin acum două săptămâni, Saddam era şi el bunic şi avea ouă. Dar la ce i-au folosit?”.

Capac la toate însă a pus fotografia de grup de la finele primei zile a reuniunii. El a încercat să se înghesuie undeva în faţă, lângă frau Merkel. Dar un vlăjgan blond şi obraznic, care pretindea că regizează momentul, l-a împins uşor, spunând că ştie precis unde-i locul potrivit pentru preşedintele Rusiei. Ca rezultat, Putin s-a pomenit undeva la margine, lângă preşedintele Africii de Sud.

Deşi aerul condiţionat era dat la maximum, transpirase puternic. Mai abitir ca după o partidă de judo pierdută. Nu-i plăcea deloc să recunoască, dar se pare că a pierdut groaznic. Şi nu o partidă oarecare de judo, ci meciul vieţii.

S-a dus la culcare

Presa internaţională scria că Obama a avut grijă ca summitul de la Brisbane să se constituie într-o execuţie a preşedintelui rus. Punct ochit, punct lovit. Unii analişti afirmau că astfel a izbucnit un nou război rece.

Oricum, nu mai putea să rămână în afurisita asta de Australie. Trebuia să plece.

Dorea să ajungă la Moscova ca să doarmă puţin. Astfel, cu o sinceritate dezarmantă, îşi justificase duminică dimineaţă, la conferinţa de presă, întreruperea vizitei, trezind rumoare în sală.

Un somn vindecător chiar nu i-ar strica deloc. Avea febră. Cum naibii răcise la 40 de grade Celsius?

În copacii din faţa hotelului Hilton văzuse o veveriţă sărind de pe o creangă pe alta. Avea blana cărămizie şi coada lungă. Nemernică mică şi fără griji!

La întoarcere, în avion, îi surprinse privirea lui Pesckov căutând sprijin. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus va avea mult de muncit ca să explice dezastrul produs la Brisbane.

Se uită în gol la cafeaua din faţă. Ceva îi spunea că somnul nu-l va ajuta să se elibereze de povara ce i s-a pus pe umeri.

Nota autorului: Chiar dacă acest articol pare o ficţiune, la mijloc nu-i un text de beletristică. Autorul s-a bazat pe relatările celor mai prestigioase şi credibile agenţii mondiale - Reuters, Associated Press şi France Press - de la summitul G20 din Australia, precum şi pe studiile unor autori de marcă, cum ar fi Ben Judah, despre viaţa privată a preşedintelui Putin. Toate informaţiile şi faptele prezentate au fost riguros verificate şi expuse în maniera numită „noul jurnalism” care utilizează tehnici literare pentru reconstrucţia publicistică a unor evenimente reale.

Autor: Petru Bogatu
Top stiri
27.05.2026 07:52 623 Horoscopul zilei 27.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.32 1 RON 3.85 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte