Două cazuri de transport ilegal de substanțe presupus narcotice, depistate la PTF Palanca
810
Două cazuri de transportare ilegală a unor substanțe presupus narcotice au fost documentate de polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii Serviciului Vamal și colegii omologi din Ucraina. Depistările au avut loc pe pista de control de pe sensul de ieșire din țară, în cadrul PTF Palanca.
În primul caz, pentru verificări de specialitate a fost oprit un microbuz de model Mercedes Sprinter, în care se aflau mai mulți pasageri.
În timpul controlului bagajelor personale, câinele de serviciu al Vămii, Jackie, a reacționat pozitiv la unul dintre bagaje, semnalând astfel prezența unor obiecte suspecte.
Controlul fizic detaliat a scos la iveală cinci țigarete care conțineau o masă vegetală de culoare verde, cu miros specific cannabisului. Masa totală brută a substanței constituia 13,7 grame.
Bagajul îi aparținea unui cetățean străin în vârstă de 29 de ani. Bunurile au fost ridicate pentru a fi supuse verificărilor suplimentare.
În cel de-al doilea caz, echipa comună de control a depistat, printre bunurile personale ale unui alt cetățean străin de 29 de ani, aflat în calitate de pasager al unui mijloc de transport de model Jac, două recipiente cu substanță vegetală de culoare verde, cu miros specific cannabisului.
Masa brută a substanțelor constituia 2,47 grame și, respectiv, 6,83 grame. Totodată, a fost găsit un recipient cu o substanță de culoare albă, presupusă a fi cocaină, cu masa brută de 0,9 grame.
În urma depistărilor, toate bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Cazurile sunt examinate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, determinarea naturii substanțelor identificate și aplicarea măsurilor legale care se impun. Investigațiile urmează să clarifice proveniența acestora și modul în care au fost transportate.
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















