E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale

Prezentul continuu

În cel mai recent sondaj, realizat de compania Magenta Consulting pentru canalul Realitatea TV, nucleul dur al adepţilor reunirii cu România constituie circa 30 la sută din cetăţenii Republicii Moldova. Procentajul lor este chiar mai mare, probabil, întrucât măsurătoarea nu ia în calcul diaspora.

Aici şi acum

Aşadar, aproape unu din trei cetăţeni, dacă ţinem seama şi de conaţionalii de peste hotare, vor reîntregirea naţională aici şi acum. Potrivit aceleiaşi investigaţii sociologice, circa jumătate din populaţie, dezamăgită în proporţie de 80 la sută de statul numit Republica Moldova, ar vota unirea în caz fortuit.

Aceste date par cu atât mai credibile cu cât nu spun ceva nou, ci doar confirmă un trend. Toate sondajele anterioare, realizate în ultimii doi ani, atestă că procentajul unioniştilor oscilează între 21 şi 30 la sută.

Curentul unionist este în ascensiune. Ultima măsurătoare arată că numărul celora care doresc dispariţia hotarului de la Prut e în creştere.

Această tendinţă pare firească. Ultimele evoluţii pe arena internaţională suflă în pânzele curentului unionist.

Potenţialul de creştere

Brexit-ul, coroborat cu euroscepticismul lăţit în vestul continentului, a demonstrat că posibilitatea aderării Republicii Moldova la UE prin ea însăşi este infimă. Singura şansă de integrare europeană în viitorul apropiat este revenirea între hotarele României.

În aceste împrejurări, curentul unionist se întăreşte astăzi pe seama celor care se pronunţă pentru intrarea grabnică în UE. Creşterea economică continuă a României, consolidarea parteneriatului ei strategic cu SUA, războiul ruso-ucrainean şi eşuarea statului Republica Moldova accentuează de asemenea potenţialul de creştere a electoratului românesc din stânga Prutului.

Astfel, traversând la ora actuală cel mai propice moment pentru afirmare de la apariţia sa încoace, unionismul este dator pur şi simplu să intre în ringul bătăliilor politice. Iar alegerile prezidenţiale din toamnă sunt o ocazie ce nu trebuie ratată.

Adepţii cauzei româneşti au nevoie de un candidat propriu în viitorul scrutin. Alierea PAS cu românofobii din partidul lui Andrei Năstase o privează practic pe Maia Sandu de sprijinul electoratului unionist.

Strângerea rândurilor

E timpul deci să se strângă rândurile. Toate organizaţiile nonguvernamentale care au reuşit în ultimii ani transformarea unionismului dintr-un curent de gândire şi de simţire românească într-o mişcare publică aptă de o reală acţiune politică trebuie să identifice un candidat în alegerile prezidenţiale.

Concomitent, formaţiunile unioniste (PNL, Dreapta, PLR), dacă vor să fructifice şansa unică de a ieşi din starea de aut perpetuu, sunt datoare să se descotorosească de interesele înguste de partid şi să-şi dea mâna în numele cauzei generale. Asta ar însemna să susţină un candidat capabil să joace rolul unei locomotive electorale nu doar în alegerile prezidenţiale, ci şi în cele parlamentare.

Şi atare personalităţi există. Iată doar câteva nume: Eugen Doga, Vladimir Beşleagă, Mihai Ghimpu. Ar putea fi şi altele.

Vârsta unora dintre ele nu este un obstacol. Recent, în Tunisia, bunăoară, alegerile prezidenţiale le-a câştigat un candidat de 89 de ani care face acum faţă în fotoliul de şef al statului.

Pe propriile picioare

Oricum ai da, în condiţiile în care unioniştii dispun de un bazin electoral robust, absenţa lor din prim-planul scenei politice este pe cât de ilogică, pe atât de contraproductivă. Totodată, frica unor partide, votate în proporţie covârşitoare de partizanii reîntregirii româneşti, de a-şi da pe faţă obiectivele unioniste, este atavică.

PL, de exemplu, n-ar mai trebui să se ascundă după deget. Duplicitatea conjuncturală în chestiunea unirii nu-i mai aduce dividende politice. Din contra. Îi face rău.

Asumarea fără echivocuri a mesajului unionist ar relansa Partidul Liberal. L-ar aduce din nou în topurile electorale. Acelaşi lucru se poate spune şi despre unii politicieni din alte partide care, din false raţiuni electorale, s-au eschivat până acum să-şi facă publice viziunile unioniste.

Opţiunea românească nu mai are nevoie de aluzii şi de o comunicare esopică. Curentul unionist este suficient de puternic şi atractiv ca să intre în lupta politică pe propriile picioare şi cu o voce distinctă.