Indispensabilul Plahatniuc

Prezentul continuu

Indiferent cine-o fi el, înger sau demon, dacă nu exista, Plahatniuc trebuia inventat.

Butoiul cu maimuţe

La televizor, Republica Moldova arată astăzi mai comic decât un butoi plin cu maimuţe. Un infractor internaţional care se lăuda el însuşi deunăzi că ar fi campionul CSI al preluărilor ostile, tronează cu nonşalanţă pe micile ecrane.

Deşi televiziunile îl pot filma doar de la distanţă, reporterii îi urmăresc silitor gesturile şi îi înregistrează grijuliu cuvintele aruncate la nimereală pe coridoarele înguste ale judecătoriei. Presa face un mare caz din el. Nu din furtişagurile sale, ci din destăinuirile-i intime din celulă.

Poate că pentru Interpol Veaceslav Platon este un personaj dubios din anturajul lui Igor Putin, verişorul liderului de la Kremlin şi coordonatorul marii spălătorii de bani din Federaţia Rusă. Pentru TV el este însă un guru, o autoritate supremă care transmite din puşcărie mesaje colţoase în care dezvoltă idei simple şi accesibile.

Recunoaşte că s-a furat mult şi cu neruşinare. Admite că ar fi călcat şi el strâmb. Atâta doar că, în versiunea sa, vina pentru toate faptele sale urâte o poartă Plahotniuc care l-ar fi obligat să voteze pe cine nu trebuie şi să subtilizeze ceea ce nu se putea.

Deşi n-are vocaţie de filosof, precum celebrul sau tiz din antichitate, Platon, nu-i un actor chiar de lepădat. Ştie să stoarcă emoţii prin avocata sa personală.

Datorită Anei Ursachi, care îi sonorizează meditaţiile din puşcărie, el nu mai pare, ca odinioară, un gangster internaţional. O puşlama învechită în rele. Un criminal veteran, după cum e poreclit în Ucraina.

Platon, dacă stai şi îl asculţi, aduce mai curând cu un idealist incurabil. Cu un romantic naiv deturnat de pe drumul cel drept de un căpcăun fioros care a înghiţit întregul stat precum peştele uriaş din cartea lui Iov. Dacă vor continua aceste scurgeri de informaţii din Penitenciarul nr. 13, în curând îi vom plânge cu toţii de milă.

Norocul lui Platon

Şi atunci te gândeşti ce noroc grozav pe capul lui Platon că îl are pe acest Plahatniuc. Ce ar fi făcut fără el?

Indiferent cine-o fi, înger sau demon, Plahatniuc dacă nu exista, trebuia inventat. Nu de alta, dar fără el Platon se prăpădea cu zile.

Acum însă altă făină să macină la moară. Dacă va obţine dreptul să fie cercetat şi judecat în libertate, la banii pe care îi are şi cu alura de victimă a lui Plahatniuc, Veaceslav Platon va ajunge neîndoios primar în vreun centru raional aidoma lui Şor. Sau poate chiar şef de stat ales de întreg poporul, de ce nu?

De altfel, de favorurile acestui mare noroc numit Plahatniuc acum poate beneficia oricine în Republica Moldova. De la mic până la mare.

Dacă n-ar putea arăta cu degetul spre Plahotniuc, unora dintre deputaţi, bunăoară, le-ar fi greu să distragă atenţia de la faptul că, în fiecare dimineaţă, înainte de a merge în Parlament, stau smirna în faţa telefonului la care ascultă docil ordinele lui Platon. În lipsa lui Plahatniuc, unii dintre înalţii ofiţeri ai SIS-ului n-ar avea cum să ascundă că sunt folosiţi de Platon ca umilă forţă de tracţiune pentru a-i căra valiza la gară.

Fără Plahatniuc opoziţia filorusă de la Chişinău ar fi privită ca o liotă de trădători de stat în solda Kremlinului. Aşa însă aceasta se erijează cu succes în forţă politică luptătoare cu oligarhia.

Fără Plahotniuc, afaceriştii fugari, condamnaţi pentru şantaj şi delapidări de fonduri de la Banca de Economii, erau să fie deja extrădaţi justiţiei moldoveneşti. Aşa însă ei s-au transformat în animatori nobili ai unei mişcări civice care se zbate să dezrobească statul din captivitate.

Datorită lui Plahotniuc, Andrei Năstase, liderul unei facţiuni opozante pretins proeuropene se simte îndreptăţit să pună căpăstru interesului naţional. Şi are în favoarea acestei porniri deşucheate un argument de o subtilitate tocmai bună de tăiat lemne pe ea. Cursul european trebuie chipurile oprit atâta timp cât el luptă pentru eliberarea statului de sub jugul lui Plahotniuc.

Cuiul lui Pepelea

Încă de pe vremea agrarienilor unica raţiune de a fi a statului proaspăt încropit Republica Moldova era faptul că orice demnitar avea posibilitatea să-şi facă de cap fără să fie oprit de Politbiroul de la Moscova. Astăzi orice coţcar sus-pus poate prăda vistieria într-o veselie fără teama că DNA-ul de la Bucureşti îi va pune cătuşe pe mâini.

Iar dacă vreo unul este arestat la Kiev şi trimis la Chişinău, susţine că n-are nicio treabă cu jaful de care e acuzat. Că la mijloc ar fi o persecuţie politică pe care a pus-o la cale, desigur, acelaşi oligarh atotputernic.

S-a furat ca în codru dintotdeauna. Acum însă pentru nelegiuirile comise cu nemiluita ziua în amiaza mare există în sfârşit o dezvinovăţire beton.

Toate canaliile, toţi escrocii şi toţi tâlharii au astăzi pregătită o scuză. Dacă sunt prinşi în flagrant delict, pot spune că nu e vina lor, ci a lui Plahatniuc care şi-a subordonat justiţia.

Să nu fiu însă înţeles greşit. Nu despre Plahatniuc este vorba care, evident, nu-i nici el uşă de biserică, ci despre cuiul lui Pepelea.

Nu mai este nevoie să gândim, să perseverăm, să fim oneşti. Nu trebuie să ne întrebăm de ce alegem primari penali. De ce acceptăm coabitări imorale şi contra-naturii cu agenturile Kremlinului? De ce, luptând pentru o societate curată, fără oligarhi, nu ne este greaţă să ne aliem cu interlopul bufon Renato Usatîi şi cu putinistul românofob Dodon?

E o situaţie comodă pentru toată lumea. Oricine calcă pe greblă, rupe cuiul, o ia razna, dă prin gropi sau cu mucii în fasole, nu trebuie să aibă mustrări de cuget. Plahatniuc e la îndemâna oricărui. Tot ciocoiul, nătăfleţul sau pungaşul are o justificare.

Plahatniuc este neapărat trebuincios. Nimeni nu se poate lipsi de el.