Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale

Prezentul continuu

Bănuiesc că pe unii dintre cititorii noştri îi apucă strechea văzând cum o puzderie de candidaţi se aliniază la linia de start a alegerilor prezidenţiale. Nu-i număraţi, că-i tot degeaba. Deşi nu sunt deloc puţini, mâine vor fi şi mai mulţi.

Înghesuială mare, realizări mici

Campania electorală din această toamnă parcă-i unsă cu miere. Se prefigurează o cifră record de participanţi.

Privită din acest unghi, competiţia politică se va asemăna cu un semi-maraton popular pentru non-sportivi unde alergători, de regulă, sunt mai mulţi decât spectatori. Înghesuială mare , realizări mici.

Exact ca în cursa atletică de amatori, unii vor fugi de parcă au scăpat de cuţit. Alţii vor merge la pas. O parte va lua pe o cale greşită ce nu duce nicăieri. Destui se vor opri să facă pipi ca apoi să fraternizeze cu suporterii, poate chiar să bea cu ei o bere.

Puţini însă vor părăsi pista de alergări, întrucât într-un semi-maraton contează nu să învingi, ci să termini, chit că majoritatea concurenţilor şi chibiţilor au plecat demult acasă să sărbătorească încheierea întrecerii. Fiecare va trebui să joace rolul până la capăt, indiferent de rezultat.

Majoritatea dintre cei înscrişi în cursă nu au nici pretenţii, nici iluzii. Ei ştiu că vor fi acetona menită se decoloreze hainele electorale ale potenţialilor favoriţi, împiedicându-i astfel să se impună clar în primul tur de scrutin.

Vor fi însă şi candidaţi loviţi de trăsnet care vor intra în luptă pe cont propriu şi cu planuri bonapartiste. Nişte neica-nimeni fără carismă, fără capital politic şi fără abilităţi oratorice, dar gălăgioşi şi foarte nervoşi, vor face umbră pământului, ca în final să dispară de parcă nici nu ar fi existat vreodată.

Pe dreapta, numărul figuranţilor cu voie sau de nevoie va fi mai mare. Ei nu vor lipsi însă nici pe stânga. Iată de ce socoteala de-acasă a liderului socialist nu se va potrivi, probabil, cu cea din târg.

Mai multe sperietori decât atracţii

Una peste alta, în actuala campanie electorală vor fi mai multe sperietori de voturi decât atracţii. Totuşi, aglomeraţia prezidenţiabililor, deşi supărătoare, va fi digerabilă.

Concurenţii veritabili vor fi lesne de identificat, totuşi. Vom avea cel mult cinci, poate şase candidaţi capabili să emită pretenţii dacă nu pentru câştigarea meciului electoral, cel puţin pentru stabilirea scorului final.

Toate privirile se vor îndrepta spre Igor Dodon, Marian Lupu, Maia Sandu, Andrei Năstase, Mihai Ghimpu şi Iurie Leancă. Chiar dacă nu toţi vor fi trataţi cu empatie, ei nu vor fi privaţi de interesul sau cel puţin curiozitatea publicului.

Liderul PPEM, deşi pare un competitor de carton, are şansa să speculeze deruta şi dezamăgirea electoratului proeuropean. El pare să fie cea de-a doua miză a guvernării în lupta sa cu reprezentanţii opoziţiei anti-sistem. Chiar dacă nu va impresiona în aceste alegeri, Leancă va avea un cuvânt de spus în primul tur de scrutin.

Preşedintele Partidului Liberal, deşi trece printr-o criză de prestigiu, pentru prima dată va marşa făţiş, fără să se ascundă după deget, pe ideea unionistă. Dacă noua generaţie unionistă nu va identifica un candidat redutabil, Ghimpu va creşte în intenţiile de vot. Rămâne de văzut cum va profita de conjunctura ce pare să fie favorabilă adepţilor unirii cu România.

Popularitatea lui Andrei Năstase, în ciuda faptului că reprezintă o formaţiune politică emanată de protestele populare, este în continuă scădere din cauza jocurilor politicianiste şi a cârdăşiei cu opoziţia filorusă. Doar un concurs de împrejurări imprevizibile, adică norocul, îl poate readuce în pole-position.

Maia Sandu, în ciuda lipsei de acţiuni politice, se menţine în topul preferinţelor electorale. Liderul PAS se numără printre candidaţii cu sorţi de izbândă. Însă dispariţiile ei ciudate din jocul de putere şi mesajul adesea ambiguu ar putea să-i joace festa.

Marian Lupu , după o absenţă lungă, revină efectiv în prim-planul jocurilor electorale. Cu toate că e creditat cu şanse mici de a învinge, Partidul Democrat refăcându-se cu multă dificultate în urma ultimelor calamităţi politice, liderul PDM nu trebuie subestimat.

În condiţiile fragmentării segmentului de dreapta al cursei electorale, va conta enorm resursa administrativă, susţinerea primarilor care în mare parte sprijină puterea. În plus, să nu uităm că Marian Lupu este, orice s-ar spune, un politician carismaticcare are capacitatea să atragă simpatiile unui anumit soi de alegători.

În fine, Igor Dodon, liderul incontestabil al stângii proruse în aceste alegeri, pare să fi prins un culoar favorabil. Unii observatori îl dau deja ca învingător în primul tur sau chiar în alegeri.

Pe stânga însă lucrurile se pot complica nu numai în urma antrenării în cursă a candidatului lui Renato Usatîi. Vor intra în joc, se pare, şi alte figuri care îi vor pune beţe în roate liderului socialist.

A fi sau a nu fi

Oricum ai da, există mai multe necunoscute care fac alegerile prezidenţiale deschise oricărui rezultat. Cu certitudine se poate spune un singur lucru. În ciuda numărului mare de candidaţi, deocamdată în acest scrutin există trei mize foarte mari.

Prima. Moscova se va implica mai mult ca oricând în actuala campanie electorală pentru a aduce la putere un candidat docil Kremlinului. În condiţiile războiului din Ucraina, Putin are mare nevoie de un preşedinte prorus la Chişinău.

A doua. Opoziţia antisistem va încerca să răstoarne paradigma puterii pentru a se descotorosi de mâna forte a scenei politice moldoveneşti – Vlad Plahotniuc. Chiar dacă victoria în alegerile prezidenţiale nu-i va permite să-şi atingă obiectivul propus, aceasta, în cazul în care câştigă jilţul prezidenţial, va lua o opţiune serioasă pentru convocarea unor alegeri parlamentare anticipate.

A treia. Puterea are nevoie ca de aer de victorie pentru a confirma legitimitatea actualei majorităţi parlamentare, create, precum se ştie, în urma unor aranjamente în culise. A fi sau a nu fi. Aceasta-i întrebarea hamletiană care se pune pentru actuala guvernare în scrutinul din toamnă.