Finlanda se alătură inițiativei nucleare a Franței și devine a zecea țară europeană implicată
821
Finlanda a anunțat că se va alătura inițiativei Franței privind consolidarea descurajării nucleare europene, propusă de președintele Emmanuel Macron în luna martie. Anunțul a fost făcut luni, printr-o declarație comună.
„Un grup de coordonare nucleară va fi creat în lunile următoare pentru a începe punerea în aplicare a acestei cooperări”, se arată în declarație.
Prin această decizie, Finlanda devine a zecea țară europeană care aderă la inițiativa lansată de Franța.
Franța este singura țară europeană care deține arme nucleare, alături de Marea Britanie. Inițiativa permite altor state europene să participe voluntar la descurajarea nucleară, însă decizia finală privind folosirea armamentului nuclear rămâne la președintele francez.
Alexander Stubb, președintele Finlandei, a scris pe X că inițiativa franceză urmărește „înainte de toate să întărească securitatea europeană” și „să prevină escaladările”, fără a se „substitui descurajării nucleare a NATO”.
„Pentru Finlanda, cadrul prioritar de acțiune rămâne NATO și Uniunea Europeană”, a mai spus acesta. Președintele finlandez a asigurat că Finlanda nu dorește să găzduiască arme nucleare „pe teritoriul său pe timp de pace”.
Anunțul are loc în contextul unui nou parteneriat strategic între Franța și Finlanda. Acordul urmează să fie semnat în această după-amiază, la Helsinki, de miniștrii de Externe ai celor două țări.
În luna martie, Emmanuel Macron a actualizat doctrina franceză de descurajare nucleară și a propus extinderea acesteia către aliații europeni, prin exerciții comune și, eventual, prin desfășurări temporare ale unor elemente ale forțelor nucleare franceze în afara Franței. Controlul asupra armelor nucleare ar rămâne însă la nivel național.
Inițiativa nu presupune crearea unei umbrele nucleare formale pentru aliații europeni, similară celei oferite de Statele Unite. Opt state s-au asociat imediat noii doctrine: Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca. Lor li s-a alăturat, în luna mai, Norvegia.
Finlanda are o graniță terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia și și-a consolidat apărarea după invazia rusă în Ucraina, începută în februarie 2022. În aprilie 2023, tara a aderat la NATO și a renunțat la decenii de nealiniere militară.
În luna iunie, parlamentul finlandez a adoptat o lege prin care a fost eliminată interdicția totală privind armele nucleare pe teritoriul țării.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















