Votul sau răscoala

Prezentul continuu

Să încep cu două mărturisiri. Prima: nu-s nici eu încântat de prestația partidelor din arcul guvernamental. Și a doua: sunt tentat să trag chiulul în ziua alegerilor, lăsându-i pe alții să voteze.

Fără scuze

Voi merge, totuși, la vot și nu voi vota partidele mici.

În ciuda unui parcurs european robust, coaliția de guvernământ, de bună seamă, a produs destule dezamăgiri. Corupția dă în clocot, frauda este nestăvilită, situația de la Aeroport și Banca de Economii trezește suspiciuni, iar cercurile oligarhice trag sforile în culisele puterii.

Privite din acest unghi, îndemnurile unor politicieni, oameni de cultură, jurnaliști sau bloggeri de a nu vota sau de a nu sprijini partidele de la guvernare pot găsi înțelegere. Nu însă și scuze.

Haideți să răspundem la o întrebare simplă. A fost situația de până la 2009 mai bună decât acum? Să fim serioși.

Petarde în loc de bombe

Granița cu România și Europa se transformase la începutul lui 2009 într-un nou zid berlinez. Presa liberă devenise o mică și necăjită insulă într-un ocean al cenzurii, represaliilor și propagandei comuniste.

Controlul oligarhic asupra guvernării era total, fiind exercitat de un singur clan integrat în familia președintelui Voronin. Totodată, regimul său autocrat, sugrumând bloggerii și mass-media independentă, reușise să se constituie într-o acoperire perfectă pentru matrapazlâcurile de la vârf.

Un exemplu. Programul de credite „Compact” pentru investiții în infrastructură al Fondului „Provocările Mileniului” fusese suspendat de SUA în 2008 din cauza corupției fățișe și a delapidărilor de fonduri dovedite cu lux de amănunte. Scandalul, însă, în loc să explodeze ca o bombă, s-a dovedit o fi o jalnică petardă.

Să anulăm matematica?

Pe de altă parte, în cei cinci ani de guvernare democratică, Republica Moldova a intrat cu un pas în UE și sunt șanse reale să-i facem și pe ceilalți, iar hotarul de la Prut a devenit o simplă formalitate. Se deschid drumuri promițătoare și poate că, într-adevăr, n-ar strica să vină oameni noi la guvernare ca să gestioneze proiectele modernității.

Dar pe ce cale? Prin neparticiparea la vot, după cum doresc cei care propagă absenteismul?

Ar fi o stupiditate iresponsabilă. Ca și cum am anula matematica doar pentru motivul că majoritatea elevilor n-au reușit să învețe tabla înmulțirii.

E adevărat că a nu vota e de asemenea un drept cetățenesc. Dar tot atât de adevărat e faptul că exacerbarea și absolutizarea absenteismului dereglează mecanismul sufragiului universal.

Obstrucționarea organizată a alegerilor este de fapt refuzul democrației. Cine nu dorește să lupte pentru schimbare prin votul popular, se va alege până la urmă cu vărsări de sânge și răzvrătirea gloatei.

Votul util

Exercițiul democratic impune un comportament rațional și un vot util. Cetățeanul responsabil alege cu precădere partidele cu șanse reale de a intra în Parlament, chit că europenilor, bunăoară, le e silă uneori de populari, liberali sau social-democrați.

Totuși, odată cu efortul critic al electoratului de a vota pragmatic pentru jucătorii deja consacrați, se schimbă și aceștia din urmă. Partidele tradiționale din UE sunt constrânse de noile împrejurări să se conecteze la dorințele alegătorilor. De aceea, se văd forțate să-și revizuiască politicile în materie de migrațiune și extindere.

Pariul pe actorii cvasianonimi și încă neverificați nu face decât să întărească radicalismul politic și partidele extremiste, fapt dovedit de ultimul scrutin pentru Parlamentul European. Nu încape îndoială că la proximele alegeri europenii vor fi mai prudenți.

Oricine cheamă astăzi să votăm partidele mici, demult încremenite în proiect în marea lor majoritate, vinde aer sau umblă după potcoave de cai morți. Rușii tocmai această tentație a noului absolut sau a schimbării cu orice preț caută s-o speculeze, strecurând pe scena noastră politică niște farsori sau cai troieni de genul lui Renato Usatîi.