Război hibrid sub zidurile Kremlinului

Prezentul continuu

Există dispariţii care dor cumplit nu atât prin golul ce îl lasă, cât prin căldura empatică pe care continuă s-o emane, deşi sursa acestei energii nu mai există printre noi. Carismatic, deschis, franc şi rezonabil, Boris Nemţov avea capacitatea formidabilă de a comunica raţional prin trăirile sale afective.

Aude oricine are urechi să audă

A fost un tip eminamente simpatic în sensul cel mai larg al acestui cuvânt. Era de departe un foarte incomod adversar pentru Putin.

Dar nu pentru că s-a dovedit a fi un critic necruţător al regimului. Altceva îi conferea statura de lider informal al opoziţiei anti-sistem din Federaţia Rusă.

Nemţov, chit că nu avea cum fi uşă de biserică, era imbatabil sub aspect moral. Deşi fusese guvernator în regiunea Nijni Novgorod, iar ulterior vicepremier, nu s-a implicat în afaceri, nu şi-a construit palate de milioane şi nu poseda averi care să ridice semne de întrebare.

Cu toate că autorităţile s-au dat de ceasul morţii să-i caute nod în papură, nu i-au găsit punctul slab. Nu-l avea pur şi simplu. Şi nu pentru că ar fi fost un superman.

Avea vulnerabilităţi, bineînţeles. Părea uneori mai sensibil, bunăoară, decât i s-ar cuveni unui lider politic rus care, în percepţia multora, trebuie să fie o mână de fier.

Unii susţin cum că Putin nu avea niciun motiv să-l omoare, întrucât popularitatea lui era mult peste cea a adversarului său politic. Comparaţia este absolut deşănţată. E ca şi cum, pe vremea URSS, am fi raportat popularitatea lui Iuri Andropov la cea a academicianului Andrei Sahorov, cel mai neînfricat critic al totalitarismului sovietic.

Într-o dictatură, astfel de măsurători sunt imposibile. Nimeni nu ştie exact, de exemplu, cât e de mare sprijinul politic real pentru liderul opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, care mai mult timp s-a aflat în arest la domiciliu. Altceva se poate spune cu certitudine despre ea. Vocea acestei opozante, ca şi vocea lui Saharov, a contat mereu nu numai pe plan extern, ci şi pe cel intern.

La fel au stat lucrurile şi cu Nemţov. El era auzit de oricine avea urechi de auzit.

Comanditarul adevărat al asasinatului

Că a fost ucis nu fără ştirea serviciilor secrete ruse nu încape îndoială. Zona din apropierea zidului Kremlinului, unde liderul opoziţiei anti-sistem a fost împuşcat mortal, e păzită straşnic. Este exclus ca nişte intruşi să aleagă de capul lor acest loc pentru săvârşirea unui asasinat şi, pe deasupra, să scape teferi.

Singura problemă care se pune este dacă omorul fusese comandat de Putin sau, din contra, a fost comis din ordinul altcuiva împotriva voinţei preşedintelui. Dan Dungaciu consideră că numai nişte asasini foarte aproape de preşedintele rus, dar care se gândesc la îndepărtarea acestuia de la putere, ar fi în stare să dea o lovitură chiar lângă Piaţa Roşie.

Este adevărat că doar nişte ucigaşi având girul serviciilor secrete ruse ar fi avut posibilitatea să-şi facă de cap sub zidurile Kremlinului. Nu am cum fi de acord însă cu părerea că în spatele killerilor s-ar afla o grupare din anturajul lui Putin, care doreşte debarcarea lui din fruntea statului. Oricine spune asta nu cunoaşte natura actualului regim politic din Rusia.

Întreaga putere, şi cea politică, şi cea economică, este controlată la Moscova de o gaşcă de amici apropiaţi ai lui Putin din KGB: Serghei Ivanov, Serghei Narîşkin, Nicolai Patruşev, Igor Secin, Vladimir Iakunin, Alexei Miller şi alţii. Puterea lor este cvasitotală şi în FSB, şi în instituţiile statului, şi în businessul mare.

Pentru ei Putin este garanţia carierei şi prosperării lor. Toţi constituie o familie strâns unită de cleptomani care funcţionează pe principiul mafiei siciliene. De aceea, nici nu poate fi vorba de o răzvrătire împotriva căpeteniei din jilţul prezidenţial.

Pe de altă parte, pare eronată presupunerea cum că Nemţov n-ar fi periculos pentru actuala putere din Rusia, întrucât nu ar fi fost „important pentru viața politică internă a Federației Ruse”. Este clar că sub dictatura KGB niciun lider al opoziţiei nu are sorţi de izbândă. Problema pentru Putin era alta.

Victima unui război hibrid intern

Nemţov urma să divulge în curând documente secrete vizând participarea militarilor ruşi la confruntările armate din Ucraina. Şi liderul de la Kiev, P. Poroşenko, şi unii oficiali ai Uniunii Europene afirmă la unison că politicianul de opoziție a fost ucis pentru că intenționa să facă publice dovezi cu privire la implicarea Rusiei în conflictul armat din Donbas.

Potrivit unor credibile relatări de la Moscova, anchetatorii ar fi zăbovit mai multe ore în apartamentul lui Nemţov, după asasinarea acestuia, pentru a identifica şi a confisca toate materialele compromiţătoare care demascau crimele comise de militarii ruşi în Ucraina. Credeţi că aceste documente au dispărut fără urmă? Haideţi să fim serioşi.

Nemţov a cules informaţiile demascatoare, fireşte, nu în urma unei investigaţii efectuate pe cont propriu. El nu s-a strecurat noaptea pe poziţiile separatiştilor de la Debalţevo pentru a fotografia prezenţa la faţa locului a unor soldaţi ruşi. Şi nu s-a infiltrat în biroul directorului GRU pentru a sustrage de acolo acte cu antetul „strict secret”.

Lui Nemţov, fără doar şi poate, i s-au livrat din afară probe indubitabile privind războiul sub acoperire purtat de forţele armate ruse în Ucraina. Atare informaţii au fost capturate deja cu nemiluita de serviciile de informaţii americane, de Pentagon şi de NATO. Ele există pe suporturi diverse. Evident că s-au făcut o sumedenie de copii, ştergerea sau dispariţia lor fiind cu neputinţă.

Nu-i nicio problemă ca toate aceste documente să fie dezvăluite la Washington, Berlin sau Bruxelles. Destule dovezi, de altfel, au şi ajuns în mass-media. Nu încape îndoială că alte noi informaţii vor mai fi prezentate în curând publicului larg.

Totuşi, este una ca dovezile să fie prezentate de Obama sau Merkel, şi alta e ca acest lucru să fie făcut la Moscova de un credibil lider al opoziţiei. Aici era ascuns pericolul cel mare pentru Putin.

La mitingul de la 1 martie 2015, Kremlinul urma să fie blamat pentru dezlănţuirea unui război fratricid. Iar Nemţov era pregătit să vină în faţa mulţimii cu dovezi uluitoare privind antrenarea forţelor armate ruse în luptele din Donbas, participarea lor la execuţii sângeroase, utilizarea unor arme letale precum „Smerci”, extrem de primejdioase pentru populaţia civilă.

Dacă se întâmpla asta, ar fi explodat o mare bombă mediatică. Efectul ar fi fost devastator pentru Putin. Tocmai de aceea, Nemţov urma să dispară, ca să nu mai poată vorbi niciodată.

Concomitent, pe această cale li s-a dat de înţeles şi camarazilor săi, Kasianov, Rîjkov şi altora, că vor muri numaidecât, dacă vor deschide gura. Astfel, asasinarea lui Nemţov nu face decât să demonstreze că regimul Putin poartă un război hibrid nu doar în Ucraina, ci şi pe plan intern. Împotriva propriului popor.