Beijingul interzice complet deținerea dronelor din 15 noiembrie 2026
777
Autoritățile de la Beijing intenționează să interzică total deținerea dronelor, după ce folosirea acestor aparate a fost deja restricționată în capitala Chinei.
Motivul invocat este „protejarea securităţii” în capitala chineză.
Beijingul are o populație de aproximativ 22 de milioane de locuitori și găzduiește sediul guvernului, precum și sediul central al Partidului Comunist Chinez (PCC). Zona este supusă unor măsuri de securitate frecvente și foarte stricte.
Noile reguli vor intra în vigoare la 15 noiembrie 2026. Pe întreg teritoriul administrativ al oraşului va fi interzisă „deţinerea sau depozitarea aparatelor de zbor fără pilot”, au anunțat duminică autoritățile locale într-un comunicat.
Îngrijorările privind securitatea spaţiului aerian al Beijingului au revenit în luna iunie, după ce un avion de mici dimensiuni a lovit cea mai înaltă clădire din oraş. Pilotul și-a pierdut viața, iar alte 13 persoane au fost rănite.
Zborurile cu drone erau deja interzise în capitala Chinei, cu excepția cazurilor în care era obținută o autorizație specială.
În plus, începând din mai 2026, China a interzis vânzarea dronelor în oraș. Proprietarii trebuiau să își înregistreze dispozitivele, însă aveau în continuare permisiunea să le păstreze.
Potrivit noilor reguli, proprietarii nu mai au voie să folosească aparatele de zbor fără pilot și trebuie să le mute în afara Beijingului până la 15 noiembrie. În caz contrar, dronele pot fi confiscate, iar proprietarii pot primi amenzi.
Excepții de la interdicția zborurilor cu drone pot fi acordate în situatii speciale, precum operațiunile de combatere a terorismului, menținerea ordinii publice, intervențiile în situații de urgență, activitățile agricole sau cercetarea științifică.
Dronele au devenit foarte populare în China în ultimii ani. Acestea sunt folosite atât de turiști, în scop recreativ, cât și de profesioniști în cadrul activităților lor.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















