Mihai Ghimpu, sapa şi lopata Partidului Liberal

Prezentul continuu

Mihai Ghimpu n-a creat Partidul Liberal. Şi nici nu l-a scos din starea de comă în care se afla până în anul 2007. Aceste lucruri creative le-au făcut alţii. El poate fi însă groparul PL.

Neglijează legea gravitaţiei

Scriitorul rus Andrei Platonov a publicat în anul 1930 romanul „The Foundation Pit” („Kotlovan”) în care un grup de lumpeni şi ţărani colectivizaţi lucrează de zor cu sapa şi lopata, făcând un şanţ adânc. Ei îşi imaginează că pun fundaţia unei case a viitorului luminos care va simboliza orânduirea comunistă. În realitate, însă, aceştia îşi sapă propria groapă.

La fel stau lucrurile astăzi, din păcate, şi cu Mihai Ghimpu. Avansând nişte revendicări imposibile în negocierile cu PLDM şi PDM, el îşi închipuie, pesemne, că este grădinarul care afânează terenul pentru viitoarele recolte bogate pe care urmează să le culeagă liberalii.

De fapt, liderul PL îşi sapă într-o veselie propriul partid. Mai rămâne încă un pas ca PL-ul să cadă în groapă.

Dacă Mihai Ghimpu dinamitează procesul de formare a unei majorităţi parlamentare de centru-dreapta, obligând PLDM şi PDM să coabiteze într-o formă sau alta cu PCRM, soarta PL va fi ca şi pecetluită. Prăbuşirea lui pare iminentă. Va avea soarta PFD-ului sau PPCD-ului.

Liderul liberal n-ar trebui să neglijeze legea gravitaţiei. O gânganie minusculă şi o aeronavă Boeing 747, lăsate în cădere liberă de la o anumită înălţime, vor ajunge la sol în acelaşi timp.

O istorie fără PL

Dacă se dă la o parte şi ajunge în opoziţie, PL rămâne singur împotriva tuturor. Dar nu ca un erou, după cum poate speră Mihai Ghimpu, ci ca un ghinionist care, de dragul funcţiilor şi a unor cerinţe exagerate, i-a adus pe comunişti la guvernare.

Unde mai pui că abandonurile PL nu sunt pe placul electoratului său. Refuzul Partidului Liberal de a coopera cu PLDM şi PD în mai 2013 a fost taxat de alegători în alegerile din noiembrie 2014. Deşi s-a aflat în opoziţie, partidul lui Ghimpu n-a crescut niciun pic, rămânând tot cu 9 la sută din sufragii.

Atâta doar că acum lucrurile sunt mult mai complicare. Conjunctura internaţională astăzi e total diferită de cea din 2013. Conflictul Occidentului cu Moscova e de lungă durată şi schimbă datele problemei nu numai în lume, ci şi pe scena politică moldovenească.

UE creează Uniunea Energetică pentru ca ţările europene să nu mai fie şantajate de „Gazprom”. Se suplimentează bugetele de apărare şi cele ale serviciilor secrete din statele NATO. Pentru Ucraina se pregăteşte un plan Marshall. Banii deja încep să vină, de altfel, înainte de aprobarea acestuia.

În aceste împrejurări, şi asistenţa pentru Chişinău va creşte substanţial. SUA şi UE vor lua măsuri pentru a transforma Republica Moldova într-o redută în calea expansiunii ruse. Ne aşteaptă mari primeniri.

Vor fi schimbări istorice în următorii patru ani, iar acestea se vor produce în lipsa PL. Liberalii vor lâncezi pe marginea evenimentelor cu faţa boţită de plictiseală şi cu floarea „nu-mă uita” în mână.

Furia lui Caliban

Şi de parcă toate acestea n-ar fi destule, PL, pomenindu-se fără sprijinul PDM, dar mai cu seamă aL PLDM-ului, nu va avea nicio şansă să câştige un nou mandat de primar al Chişinăului pentru Dorin Chirtoacă. Ca rezultat, locomotiva Partidului Liberal se va vedea silită să staţioneze, ruginind pe şine, ceea ce va scoate din circulaţie şi garnitura în întregime.

Îmi dau seama că fruntaşilor liberali nu le va pica bine acest scenariu pesimist, deşi subsemnatul nu le doreşte decât binele. Ştiu că unii dintre ei coboară atât de jos în şanţ, încât răspund criticii prin atacuri la persoană.

Şi Stalin, de altfel, supărat pe Platonov, a mâzgălit fel de fel de cuvinte insultătoare la adresa scriitorului pe marginea cărţii „Kotlovan”. Un aforism al lui Oscar Wilde sintetizează perfect această atitudine grobiană a politicianului faţă de scriitură. „Aversiunea faţă de realism, spunea el, este furia lui Caliban care se vede în oglindă. Iar aversiunea faţă de romantism este furia lui Caliban care NU se mai vede în oglindă”…

Liberalii, deci, trebuie să ştie că sunt lucruri mai dureroase decât critica. Uitarea, de exemplu. Rău cu rău, dar mai rău fără rău.