Stiri

MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori

Actualitate 06.11.2026 13:46 Vizualizări67
MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori

Practica pedagogică încă din primul semestru, mentoratul în școli și o probă de predare la absolvire se numără printre schimbările prevăzute în proiectul Concepției de formare inițială a cadrelor didactice. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat consultări publice asupra documentului la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Discuțiile au urmărit examinarea propunerilor privind pregătirea viitoarelor cadre didactice și colectarea sugestiilor pentru îmbunătățirea proiectului.

Documentul propune unificarea programelor universitare pentru viitorii pedagogi și combinarea a cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. De exemplu, studentul ar învăța la universitate cum să explice un concept, și-ar testa explicația în timpul practicii, apoi ar analiza răspunsurile și lucrările elevilor pentru a stabili ce să ajusteze la următoarea lecție. Incluziunea, siguranța și bunăstarea copiilor, precum și utilizarea responsabilă a tehnologiei și a inteligenței artificiale, ar fi abordate pe parcursul întregii formări.

La evenimentul organizat la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a evidențiat necesitatea adaptării pregătirii universitare la specificul profesiei didactice și a consolidării parteneriatului dintre universități și școli.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a subliniat Dan Perciun.

Directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), Viorica Andrițchi, a prezentat concepția și a menționat că practica pedagogică se află în centrul formării viitorilor educatori, învățători și profesori. Studenții vor începe prin a observa lecții, apoi vor putea preda secvențe sub îndrumarea unui mentor și, treptat, vor susține lecții în mod autonom. Proiectul prevede crearea unei rețele naționale de baze de practică – școli și grădinițe în care viitorii pedagogi ar învăța să predea cu îndrumarea mentorilor și a cadrelor universitare.

Profesorii universitari și mentorii din instituțiile partenere vor planifica împreună activitățile, vor asista la lecții și vor evalua rezultatele practicii. Studenții vor participa și la seminare de reflecție, unde vor analiza experiențele de predare, dificultățile întâmpinate și soluțiile pentru îmbunătățirea activității.

Concepția propune un parcurs de trei ani la licență și doi ani la master. Potrivit proiectului, absolvenții de licență ar putea începe să predea în învățământul primar și gimnazial, urmând să finalizeze masteratul profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima încadrare. Pentru a preda la liceu, va fi necesară absolvirea studiilor de master.

Documentul prevede și că absolvenții altor domenii de formare vor putea accesa profesia prin modulul psihopedagogic, programe de calificare sau recalificare și masterate didactice complementare.

MEC a publicat proiectul pentru consultări pe 21 octombrie și a propus introducerea treptată a noului model, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027-2028. Cei deja înscriși își vor încheia studiile conform cerințelor actuale.

Concepția a fost elaborată în baza analizei programelor de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, precum și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a analizat și nevoile profesionale ale unui grup de peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației.

Analiza a arătat că, în prezent, conținuturile predate viitorilor pedagogi diferă de la o instituție la alta. Totodată, chiar și studenții cu rezultate academice bune întâmpină dificultăți în aplicarea cunoștințelor teoretice în practică, atunci când trebuie să predea în fața unei clase de elevi.

Reforma completează măsurile de sprijin pentru viitorii profesori: burse majorate cu 40% începând cu 1 septembrie 2026 și indemnizații de până la 375.000 de lei pentru tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice. Măsurile includ, de asemenea, mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Modelul propus acordă mai mult loc practicii în scoala și prevede o probă de predare la absolvire. Studenții ar urma să observe lecții și să predea treptat, cu sprijinul mentorilor, înainte de a susține ore în mod autonom.

Top stiri
Horoscopul zilei 06.11.2026 06.11.2026 12:20 361 Horoscopul zilei 06.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39 Curs BNM din 06.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri