Traian Băsescu revine în forţă

Prezentul continuu

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este, neîndoios, motanul perfect al politicii. Colţos, răpitor, tărcat, adică vărgat din punct de vedere doctrinar şi, în funcţie de conjunctură, jucăuş, cade mereu în picioare.

Ieşirea din singurătate

Încă până mai ieri se părea că toată lumea a pus cruce pe el. Se considera că, după expirarea mandatului prezidenţial, nu are nicio şansă să joace un rol semnificativ în politica românească.

Cu toate că se postase în fruntea Partidului Mişcarea Populară, croit după chipul şi asemănarea sa, puţini dădeau doi bani pe acest proiect. Publicul îl asocia mai curând cu vreun personaj din filmul „Noaptea morţilor vii” decât cu un politician de viitor.

Joi însă s-a întâmplat ceea ce acum câteva luni părea neverosimil. Băsescu, care crea impresia unui animal politic solitar, vlăguit, sociopat şi hăituit din toate părţile, a ieşit din bârlogul singurătăţii sale şi, cu paşi siguri, îşi revendică acum un nou habitat chiar în centrul scenei politice.

PMP a fuzionat cu Uniunea Naţională a Progresului României. La prima vedere, această contopire a născut o struţocămilă. Un mutant.

Cum-necum, UNPR se poziţionează, chiar din momentul apariţiei sale, ca un partid de factură social-democrată. E o grupare de stânga care critică politicile de dreapta, conservatoare şi neoconservatoare.

Or, PMP, emanat de Fundaţia Mişcarea Populară, e o formaţiune politică de sorginte creştin-democrată. Altfel spus, este vorba de o entitate neoconservatoare, eminamente de dreapta, după cum sunt, în treacăt fie spus, toate partidele populare europene.

Cum se leagă deci toate acestea? În mod normal, cele două partide ar trebui să se respingă precum busuiocul şi gândacul.

PMP a înghiţit UNPR

Numai că Partidul Mişcarea Populară dovedeşte că are aparat digestiv puternic. A înghiţit UNPR, fără să clipească, prin absorbţie. Şi a făcut-o de aşa manieră încât acestuia din urmă nu îi rămâne nici numele.

Formaţiunea politică născută din fuziune se numeşte Partidul Mişcarea Populară (PMP). Iar locomotiva care trebuie să tragă în sus noua garnitură este, bineînţeles, Traian Băsescu.

Îngurgitarea UNPR, fireşte, nu-i pe placul multora. Destui strâmbă din nas.

Însă dincolo de gusturile unora sau altora, mutarea lui Traian Băsescu este simptomatică. Fuziunea cu UNPR îl readuce din ariergardă pe prima linie de foc a luptelor politice din România.

Este adevărat că UNPR a căzut în braţele lui Băsescu în condiţii de forţă majoră. Partidul fondat de Gabriel Oprea trăieşte azi zile mai puţin bune în scurta, dar zbuciumata lui istorie.

Bazinul său electoral, şi aşa deloc impresionant, s-a îngustat dramatic în ultima vreme. Mai cu seamă după incendiul din clubul Colectiv.

În viitoarele alegeri parlamentare risca nici să nu intre în Parlament de unul singur. În aceste împrejurări, mâna întinsă de Băsescu i-a aruncat un nesperat colac de salvare.

PMP n-a sărit în ajutorul UNPR din altruism. Gabriel Oprea îi oferă lui Traian Băsescu exact ceea ce-i lipsea, şi anume: structuri temeinice şi diversificate în teritoriu. Şi, în acelaşi timp, multiple conexiuni la vârf, unde fostul preşedinte, s-o spunem pe şleau, era cam izolat de la un timp încoace.

Unde mai pui că fuziunea se face într-un moment politic extrem de favorabil pentru Traian Băsescu. Electoratul este deziluzionat de cele două partide mari şi, după ultima modă americană sau vest-europeană, detestă vechiul establishment.

Într-o situaţie foarte proastă se află naţional-liberalii care suferă de o serioasă criză de prestigiu. Fără un lider puternic şi carismatic, partidul istoric al Brătienilor este privit acum ca o simplă anexă a preşedintelui Klaus Iohannis, a cărui popularitate, la rându-i, lasă de dorit.

Cursa felinelor

Nu e de mirare că în noua situaţie Traian Băsescu scrutează orizontul politic cu încredere. „În urma deciziilor noastre de astăzi, apare o a treia forţă politică, consistentă în teritoriu şi care are perspectiva obţinerii unui scor foarte bun în alegerile legislative”, a spus el la congresul de fuziune.

Fostul preşedinte, prin dispreţul său faţă de clişee şi spiritul nonconformist, va intra nu doar pe postata electorală a PNL-ului, ci şi, într-o măsură mai mică, pe cea a PSD-ului. UNPR, devorat de el cu succes, îl va ajuta să se lăţească niţel nu numai pe dreapta, ci şi pe stânga eşichierului politic.

Aşa fiind, PMP devine de bună seamă cea de-a treia forţă politică a României, capabilă să dea dureri de cap şi social-democraţilor, şi naţional-liberalilor. Mai mult decât atât. Dacă PNL nu reuşeşte să se resusciteze cât mai rapid posibil, va fi chiar a doua.

Se întrezăreşte o cursă a felinelor. În competiţia politică individuală, singurul concurent de talia lui Traian Băsescu este astăzi la Bucureşti liderul PSD Liviu Dragnea pe care de asemenea îl caracterizează capacitatea de a scăpa cu bine din orice încurcătură. Nu degeaba este poreclit şi el „motanul”.