Stiri

Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli

Actualitate 06.11.2026 19:23 Vizualizări116
Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli

Istoria și cultura evreiască, Holocaustul, genocidul romilor, antisemitismul și combaterea stereotipurilor și prejudecăților s-au numărat printre temele abordate la seminarul „Lecțiile trecutului ca impuls spre acțiune. Educație despre Holocaust și drepturile omului”, desfășurat la Chișinău în perioada 2-6 noiembrie 2026. Participanții au discutat și despre valorificarea surselor arhivistice referitoare la Holocaustul din Republica Moldova.

Evenimentul a reunit profesori formatori și experți curriculari din Republica Moldova. A fost organizat de Institutul Olga Lengyel pentru Studierea Holocaustului și a Drepturilor Omului (TOLI), în parteneriat cu Agudath Israel din Moldova, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Relații Interetnice, cu sprijinul partenerilor internaționali. Seminarul și-a propus să consolideze competențele cadrelor didactice în abordarea subiectelor sensibile ale istoriei, promovarea drepturilor omului și prevenirea antisemitismului, rasismului, discriminării și a altor forme de intoleranță.

Pe parcursul celor cinci zile, participanții au explorat temele prin metode interactive, analiză critică, reflecție și activități de învățare experiențială, sub îndrumarea unor experți și cercetători din Republica Moldova și România. Un accent deosebit a fost pus pe integrarea educației despre Holocaust și drepturile omului în contextul reformei curriculare din Republica Moldova pentru perioada 2024-2027.

În cadrul unei sesiuni dedicate implementării noilor curricula la disciplinele Istoria românilor și universală și Educație pentru societate, au fost prezentate principalele direcții ale reformei. De asemenea, a fost discutat rolul educației istorice și civice în formarea competențelor pentru cultura democratică.

„Lecțiile trecutului devin cu adevărat relevante atunci când nu se limitează la cunoașterea unor evenimente istorice, ci contribuie la formarea unor atitudini și comportamente responsabile. Prin noul curriculum ne propunem ca elevii să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat, ci și de ce s-a întâmplat, care au fost consecințele intoleranței și discriminării și ce responsabilitate avem fiecare pentru prevenirea repetării unor asemenea tragedii”, a subliniat Corina Lungu, șefă de direcție în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Totodată, s-a evidențiat că educația despre Holocaust și drepturile omului nu trebuie să se limiteze la disciplina Istoria românilor și universală. Demnitatea umană, respectul pentru diversitate, toleranța și responsabilitatea civică pot fi cultivate prin contribuția tuturor disciplinelor școlare, prin abordări interdisciplinare și transdisciplinare, dar și prin activități extracurriculare.

O altă componentă importantă a seminarului a fost pregătirea profesorilor formatori și a autorilor de ghiduri metodologice. Aceștia au discutat despre integrarea resurselor educaționale și a metodelor de predare centrate pe elev în activitățile de formare profesională și în procesul de predare-învățare-evaluare.

La finalul activităților, participanții au analizat resursele educaționale TOLI și au elaborat planuri de acțiune. Acestea vizează folosirea experiențelor dobândite în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea materialelor metodologice.

Seminarul a beneficiat de asistența Claims Conference, de sprijinul Ministerului Federal de Finanțe al Germaniei și al Institutului Cultural Român din Chișinău.

Top stiri
Horoscopul zilei 06.11.2026 06.11.2026 12:20 596 Horoscopul zilei 06.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39 Curs BNM din 06.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri