Dublul mandat al lui Klaus Iohannis la Chişinău

Prezentul continuu // Raporturile moldo-române au cunoscut în ultimii şase ani o evoluţie ascendentă fără precedent

Cum Klaus Iohannis e un „altfel de preşedinte”, vizita lui s-a dovedit a fi diferită de călătoriile lui Traian Băsescu. Prezenţa sa la Chişinău, deşi n-a fost o manifestaţie gălăgioasă, s-a constituit în afirmarea unei realităţi incontestabile: fraternitatea celor două state româneşti.

Şansa numită România

Liderul de la Bucureşti n-a pus presiune, n-a dat lecţii, după cum recunosc şi toţi interlocutorii lui din stânga Prutului, şi n-a lansat proiecte senzaţionale. Dialogul a fost pragmatic, direct şi concret, fapt menţionat de Timofti, Gaburici, Candu, Filat şi Lupu, de toţi oficialii de la Chişinău care s-au întreţinut cu preşedintele României.

Totodată, cu realismul şi discreţia care îl caracterizează, Iohannis, prin intropatie, a pus accentul pe câteva adevăruri imposibil de fentat, ce trebuie convertite în atuuri. Destinul nostru comun este mai vechi decât momentul în care liderii europeni formau Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, a spus preşedintele României.

„Între noi există un amestec de solidaritate și identitate greu de definit, dar ușor de simțit. De la Timișoara la Orhei se aude aceeași limbă, iar trecutul nostru încape deseori în coperțile aceluiași manual de istorie”, a subliniat el, explicând de ce şansa Republicii Moldova este România. Toate căile Chişinăului spre UE, şi cele comerciale, şi cele politice, şi cele culturale, trec prin Bucureşti. Ne este scris, deci, să fim împreună.

Aliaţii strategici

Vizita lui Iohannis nu a resetat relaţiile Chişinăului cu Bucureştiul, după cum afirmă unii observatori, întrucât acestea nu au fost întrerupte, chit că au existat nişte sincope generate de frământările electorale de pe ambele maluri ale Prutului. Din contra. Raporturile moldo-române au cunoscut în ultimii şase ani o evoluţie ascendentă fără precedent, soldându-se cu realizări palpabile: creşterea schimburilor economice şi culturale, construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, coborârea hotarului de la Prut la nivelul unei vămi oarecare etc.

Între timp, România a devenit partenerul comercial numărul 1 al Republicii Moldova, depăşind Rusia. Această performanţă a fost favorizată, bineînţeles, şi de războiul din Ucraina, dar s-ar fi întâmplat oricum prin forţa lucrurilor poate ceva mai târziu.

Astfel, vizita liderului de la Bucureşti a creat premise pentru transformarea României în partenerul politic numărul 1. Chişinăul nu a avut până acum un aliat strategic, ci doar prieteni de ocazie, chit că unii sinceri şi implicaţi. Chiar dacă Bucureştiul este avocatul esenţial al Republicii Moldova în UE, conlucrarea dintre cele două state, deşi constantă, părea adesea festivistă şi heirupistă.

Diplomaţia populară

România devine pentru Republica Moldova ceea ce este Polonia pentru Ucraina sau statele scandinave pentru cele baltice. O ţară mică are nevoie de un aliat legat afectiv, care poate juca rolul şi de avocat, şi de pompier, şi de medic al familiei. Iar Bucureştiul, a sugerat Iohannis, îşi asumă acest angajament în virtutea unei comunităţi etnice, culturale, istorice şi sentimentale.

Unde mai pui că România are şi mandatul marilor cancelarii occidentale. La începuturile confruntării ruso-ucrainene, Angela Merkel le-a transmis autorităţilor de la Bucureşti să aibă grijă de Republica Moldova, să-i promoveze interesele şi s-o apere în caz de forţă majoră. Acelaşi mesaj a venit şi de peste Ocean.

Tot asta cere şi populaţia Republicii Moldova. Cel puţin, partea ei conştientă. Noua generaţie. Elitele culturale.

Deşi nu practică în mod deliberat băile de mulţime, Iohannis nu a putut evita valul de simpatie populară care l-a acoperit la Chişinău. După întâlnirea de la USM, de exemplu, la ieşire a fost aşteptat de o mulţime de tineri care au scandat „Vrem unire!”.

Aşa fiind, Klaus Iohannis are un dublu mandat pentru o relaţie specială cu Republica Moldova. Unul al marilor puteri occidentale şi altul al diplomaţiei populare de la faţa locului.