Ţara arde şi baba se piaptănă

Prezentul continuu

Zice-se că negocierile privind formarea noii coaliţii de guvernământ au intrat în impas. Ţara arde şi baba se piaptănă.

Îl caută pe dracul

Iată doar câteva titluri ale zilei: „Leul se depreciază”, „Instituţiile statului în aşteptare paralizează”, „Sistemul financiar-bancar agonizează”, „Locurile de muncă ale muncitorilor moldoveni din Rusia se evaporează”.

Şi de parcă toate acestea nu sunt destule, la ele se mai adaugă câteva alte instantanee. Poliţia face percheziţii pe tot întinsul ţării la sediile Partidului „Patria”. Tiraspolul ameninţă cu deconectarea energiei electrice. Televiziunile ruse fac ravagii cu propaganda lor neagră, turmentând publicul credul. Deputaţii de la Comrat, pe de o parte, studenţii şi tinerii orăşeni din capitală, pe de alta, se cotonogesc ca orbii. Cei dintâi în plină şedinţă, iar cei din urmă - în plină stradă.

Fotografia momentului de mai sus merită să fie înrămată şi pusă în faţa liderilor celor trei partide proeuropene care negociază formarea noii majorităţi parlamentare. Din păcate, s-ar putea să n-o vadă, deoarece discuţiile pare-se că s-au întrerupt.

Dacă e să-i dăm crezare primarului Chişinăului, între parteneri se iscă noi divergenţe care perturbă schimbul de opinii. Despre ce fel de neînţelegeri este vorba?

Comentariile sau mărturiile făcute în ultimele zile de Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu sau Dumitru Diacov dau senzaţia că mai toate disensiunile sunt de natură conceptuală. Se discută despre modele şi standarde europene în materie de constituire şi formare a unei guvernări democratice.

Asta la prima vedere. La o privire mai atentă, însă, observ că negociatorii ori se scobesc în nas, ori taie frunze la câini, ori îl caută pe dracul.

Îşi plâng neputinţa

Citesc ce spun ei despre problemele asupra cărora nu reuşesc să găsească un limbaj comun şi mă crucesc. Se poate negocia orice, desigur. Chiar şi decolteul pe care şi-l permit soţiile miniştrilor la recepţiile diplomatice. Dar ce au aceste subiecte în comun cu formarea coaliţiei şi a Guvernului?

Chestiunile discutate sunt adesea absurde, unele dintre ele trădând chiar ignoranţă şi nesimţire. Să luăm propunerea făcută public ca negocierile să aibă loc neapărat în prezenţa ambasadorilor occidentali şi a reprezentanţilor mass-media.

Cei care vin cu asemenea idei năstruşnice nu-şi dau seama că pun într-o situaţie jenantă partenerii occidentali care vor fi acuzaţi de Rusia că au instalat la putere în Republica Moldova o marionetă. Ca să nu mai spun că, insistând pe implicarea constantă şi directă a unor factori externi, participanţii la negocieri îşi plâng, de fapt, propria neputinţă.

Dar poate să-i lăsăm pe Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker să guverneze direct Republica Moldova, de vreme ce politicienii de la Chişinău nu sunt capabili să se înţeleagă fără o supraveghere europeană? Dacă nu-s în stare să creeze Guvernul, de ce am crede că vor fi apţi să guverneze?

Modelul congolez

Şi mai deocheată este propunerea potrivit căreia partidul cel mai bine clasat în alegeri este în drept să aleagă una din cele trei funcţii cele mai înalte în stat: prim-ministru, preşedinte al Parlamentului şi preşedinte al republicii. De unde au luat-o?

Acesta nu-i un model european, după cum se pretinde. Mai curând, e unul congolez de pe vremea când în mijlocul junglei africane guverna Moïse Kapenda Tshombe.

Într-o democraţie liberală partidului câştigător îi revine portofoliul de premier, iar funcţia de preşedinte al republicii nu are nicio treabă cu alegerile parlamentare. Mai cu seamă în situaţia când acestea, aşa cum este cazul nostru, sunt decalate de alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Timofti e bine-mersi, mandatul său expiră în martie 2016. În aceste împrejurări, revendicarea postului de şef al statului de pe acum, la negocierile din 2014, este o stupiditate vecină cu inconştienţa. Poţi, bineînţeles, să pui problema constituţională privind alegerea preşedintelui în viitor, dar nu ca pe o precondiţie a formării coaliţiei de guvernământ.

Nu-i exclus că se discută şi chestiuni serioase la negocieri. Dar de unde să ştim noi asta, când ei au pus coada pe spinare?