Reacția lui Năstase, după anunțul CSP că nu se convoacă în ședință la solicitarea sa: „Acest comunicat reprezintă cântecul de lebădă al ultimului bastion al regimului autoritar”
2331
facebook Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), care a refuzat astăzi să se convoace în ședință pentru a pune în discuție ilegalitățile care ar fi fost comise de procurorul general, Eduard Harunjen, reprezintă „ultimul bastion al regimului autoritar și oligarhic”, susține Liderul PPDA, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.
„Comunicatul de astăzi al CSP reprezintă cântecul de lebădă al ultimului bastion al regimului autoritar și oligarhic al lui Plahotniuc. Faptul că tocmai CSP face trimitere în comunicat la independența justiției este cel puțin o glumă proastă, ba chiar o dovadă de cinism pur”, spune politicianul.
Potrivit lui, cetățenii merită o altfel de Procuratură.
„În calitate de lider al unui partid politic care și-a asumat - cu mandatul democratic al oamenilor din această țară - readucerea statului de drept în R. Moldova, nu pot privi nepăsător cum acest Consiliu se pune în calea aflării adevărului și tragerii la răspundere a celor vinovați. Astăzi CSP s-a mai acoperit încă o dată de rușine, dar vreau să îi asigur pe toți că nu vom renunța la lupta noastră de a scoate Moldova cu totul din captivitate”, a conchis acesta.
30.12.2022
13:21
3948
Liderul Platformei „DA” îl desființează pe Andrei Năstase: „El este direct responsabil de activitatea fracțiunii din CMC care, din păcate, mai mult ne-a adus prejudicii de imagine decât capital politic”
21.12.2022
11:09
4521
Cine va fi „LOCOMOTIVA” Platformei „DA” la alegerile LOCALE de anul viitor, după ce Năstase a fost dat afară din partidul pe care l-a fondat: „Nu-i poți aduce reproșuri de lipsă de integritate. Doar așa putem să-l învingem pe Ion Ceban”
21.12.2022
10:19
6926
VIDEO // Năstase a fost dat afară din Platforma „DA” și acuzat de RUINAREA formațiunii. Plîngău le solicită PROCURORILOR să pornească un dosar penal cu privire la pretinsele acte de CORUPȚIE care li se impută foștilor colegi din CMC
19.07.2022
19:20
4691
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
18.02.2022
12:59
10394
„O parte din consilierii municipali de la PSRM și Platforma „DA” adună bani pentru a plăti biletul de aderare la MAN-ul lui Ceban”. PAS reacționează dur la acuzațiile lui Năstase și enumeră voturile COMUNE ale PPDA-PSRM
18.02.2022
11:25
8710
Năstase ATACĂ foștii parteneri din PAS și JUSTIFICĂ votul comun cu PSRM, prin care un teren de 1,3 ha a fost cedat doar pentru suma de 130 de mii de euro: „Nu avem de ce să ne cerem scuze. PAS obstrucționează dezvoltarea Chișinăului”
18.02.2022
12:05
3550
Năstase și consilierii municipali de la Platformei „DA” nu au de gând să DEMISIONEZE, așa cum a solicitat liderul interimar Dinu Plîngău. „Este NEEXPERIMENTAT și s-a grăbit”
11.01.2022
17:58
5335
Năstase, DEZLĂNȚUIT la adresa ministrului Spînu și guvernării PAS. „Așa ceva... nu credeam să văd la foștii noștri parteneri! Domnul ministru ar face bine să nu ne mai insulte...”
21.12.2021
10:42
6943
Năstase, noi ÎNVINUIRI la adresa PAS și a Maiei Sandu. A reluat retorica lui Dodon și sugerează că ar putea scoate în stradă și 100 000 de oameni: „A început SFÂRȘITUL? Sau deja s-a sfârșit ÎNCEPUTUL vremurilor bune propovăduite de guvernare?”
21.12.2021
09:45
5835
Alianța dintre Platforma „DA” și socialiști, în CMC, tot mai CONSOLIDATĂ. Cele două fracțiuni vor VOTA astăzi bugetul capitalei în lectura a doua
31.01.2026
14:45
497
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
31.01.2026
08:40
543
Horoscopul zilei 31.01.2026
30.01.2026
23:09
849
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
764
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
16:49
808
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:40
876
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
825
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
842
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
774
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
874
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
880
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
715
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
927
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
1087
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
841
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
896
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
959
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
817
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
834
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
820
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
924
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
957
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
892
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
1011
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
996
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
Horoscopul zilei 31.01.2026
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














