Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
1251
După implementarea cu succes a 24 de reforme asumate, Republica Moldova va primi cea de-a doua tranșă din Planul de Creștere – 173 de milioane de euro. Suplimentar, Comisia Europeană va oferi 15,6 milioane de euro sub formă de granturi pentru susținerea investițiilor în Moldova. Totodată, țara noastră deschide negocierile tehnice pe ultimele trei grupuri de capitole (clustere). Deciziile au fost luate, astăzi, de Comisia Europeană.
„Aceste decizii confirmă că țara noastră își respectă angajamentele în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Banii vor fi direcționați către proiecte importante pentru cetățeni: în domeniul energetic, pentru a avansa în construcția spitalului regional din Bălți, pentru extinderea accesului la apă potabilă în mai multe localități, pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire a copiilor și sprijin pentru tinerii care intră pe piața muncii. Moldova investește în oameni, iar aceste proiecte vor aduce condiții mai bune în toată țara”, a menționat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Printre reformele-cheie realizate de Republica Moldova se numără reducerea birocrației, consolidarea securității cibernetice și a capacităților de răspuns în situații de urgență. În paralel, au fost accelerate procesele de digitalizare a serviciilor publice și a procedurilor vamale, pentru a susține mediul de afaceri și pentru a simplifica interacțiunea cu instituțiile statului.
De asemenea, țara noastră a implementat reforme pentru creșterea transparenței bugetare și pentru consolidarea mecanismelor de combatere a fraudei. A fost intensificată recuperarea activelor și întărit sistemul judiciar. Aceste progrese demonstrează angajamentul ferm al Republicii Moldova pe calea europeană și sporesc atractivitatea țării pentru investiții străine.
Suma de 189 de milioane de euro se adaugă celor 289 de milioane de euro deja debursate în anul 2025. În octombrie 2024, Comisia Europeană a adoptat Planul de creștere pentru Republica Moldova, cu o valoare totală de 1,9 miliarde de euro. Fondurile sunt alocate etapizat, în funcție de progresul realizat de țara noastră în implementarea reformelor asumate.
Prima tranșă din Planul de creștere, debursată în martie 2025, a presupus alocări bugetare pe două dimensiuni majore. 1. Pachetul energetic, prin care a fost oferit sprijin populației la plata facturilor. 2. Pachetul economic, destinat investițiilor în infrastructură, susținerii creșterii economice, creării de locuri noi de muncă și asigurării unor venituri mai mari pentru cetățeni.
Pachetul energetic a inclus:
compensațiile la lumină în factură;
compensațiile monetare pentru încălzire, oferite în sezonul rece;
compensații alocate către Administrația Publică Locală pentru spitale, grădinițe, școli și alte instituții cu menire socială, pentru a reduce costul facturilor la energia electrică;
compensații pentru întreprinderi din sectorul agro-alimentar, adică acoperirea a 50% din creșterea tarifului la energia electrică;
proiecte de eficiență energetică.
Al doilea pachet a inclus investiții masive în infrastructură:
1 miliard de lei pentru drumuri locale în circa 100 de localități, 230 de proiecte locale și regionale în toată țara, precum și modernizarea curților în Chișinău;
1 miliard de lei pentru aproximativ 200 km de drumuri regionale și raionale reparate;
200 de milioane de lei pentru modernizarea cantinelor în școlile din țară;
200 de milioane de lei pentru 700 de antreprenori, pentru deschiderea noilor locuri de muncă;
200 de milioane de lei pentru agricultori;
60 de milioane de lei pentru tineri angajați – 3000 de lei acordați drept supliment la salariu tinerilor angajați, la primul lor loc de muncă acasă;
100 de milioane de lei pentru proiecte de mediu;
85 de milioane de lei pentru reparația căii de acces de la Cantemir spre podul feroviar Fălciu, unde circulația este oprită de 30 de ani;
reparația segmentului de cale ferată Văleni.
Parteneriatul cu Uniunea Europeană contribuie la ridicarea treptată a nivelului de viață în Moldova, prin proiecte de infrastructură, investiții în oameni și modernizarea localităților din întreaga țară.
09.08.2026
21:18
09.08.2026
18:40
09.08.2026
13:44
08.08.2026
13:19
07.08.2026
11:47
06.08.2026
19:46
03.08.2026
18:45
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:54
01.08.2026
20:17
09.08.2026
22:29
09.08.2026
21:41
09.08.2026
21:18
09.08.2026
20:34
09.08.2026
19:36
09.08.2026
19:06
09.08.2026
18:40
09.08.2026
17:31
09.08.2026
17:21
09.08.2026
16:50
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
12:15
09.08.2026
12:11
09.08.2026
11:35
09.08.2026
11:02
Primarul din Priştina dă jos drapelul ucrainean după declaraţiile lui Zelenski despre Kosovo: „Statul Kosovo trebuie respectat”
Papa Leon al XIV-lea cere oprirea atacurilor asupra civililor și cheamă Rusia și Ucraina la negocieri de pace la Vatican
Zelenski anunță trimiterea a până la 50.000 de soldați nord-coreeni în Rusia și cere ajutor antiaerian Seulului
Fost ministru bulgar al Apărării nu exclude o operațiune rusă sub steag fals după explozia unei drone la granița cu România


















