Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
1609
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău. În centrul discuțiilor s-a aflat aprofundarea cooperării culturale dintre cele două țări și identificarea unor noi direcții de colaborare.
Șefa statului a subliniat rolul esențial al culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări. Cultura contribuie la protejarea valorilor naționale, la consolidarea coeziunii sociale și la întărirea identității colective. Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu mare interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, considerată un model din care țara noastră are mult de învățat.
Totodată, Președinta a salutat semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state. Acest document va crea noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune. Vor fi încurajate programe comune, contacte între instituții culturale și inițiative menite să apropie comunitățile din cele două țări.
Grecia rămâne un partener important pentru Republica Moldova atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în multiple alte sectoare de interes bilateral, inclusiv pe dimensiunea culturală, educațională și patrimonială, unde autoritățile de la Chișinău își propun să dezvolte noi proiecte și inițiative.
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”



















