Stiri

Legea privind SISTEMUL MIXT de vot ar putea fi declarată NECONSTITUȚIONALĂ? „80% din sesizările noastre au avut câștig de cauză”

Politică 05.09.2017 12:59 Vizualizări3196
Legea privind SISTEMUL MIXT de vot ar putea fi declarată NECONSTITUȚIONALĂ? „80% din sesizările noastre au avut câștig de cauză”

Deputații Partidului Liberal (PL) vor depune o sesizare la Curtea Constituțională prin care vor cere ca Legea privind sistemul mixt de vot, adoptată în această vară de Parlamentul R. Moldova, să fie declarată neconstituțională, iar următoarele alegeri să aibă loc în baza vechiului sistem electoral.

În anunț în acest sens a fost făcut astăzi e președintele PL, Mihai Ghimpu, și vicepreședintele formațiunii, Valeriu Munteanu.

Potrivit lui Ghimpu, legea adoptată de reprezentanții Partidului Democrat, Partidului Socialiștilor din R. Moldova și popularii europeni ai lui Iurie Leancă ar fi neconstituțională. În primul rând, liberalii se referă la faptul că această Lege contravine articolului 61, aliniatul 1 din Constituție, care prevede asigurarea votului legal pentru toți cetățenii R. Moldova.

„De exemplu, un candidat poate ajunge în Parlament cu 600 de voturi, iar altul cu 6 000 sau 40 de mii de voturi. În același timp, Constituția prevede că votul este egal. Un alt lucru interesant e faptul că circumscripțiile din Găgăuzia, ca excepție, nu pot fi completate. De parcă Găgăuzia nu ar fi parte a R. Moldova. Sunt mai multe nereguli și sperăm că magistrații Curții Constituționale vor da dovadă de profesionalism și corectitudine”, a precizat Mihai Ghimpu în cadrul unei conferințe de presă.

În același context, Valeriu Munteanu a spus că guvernanții, în speranța de a împăca mai multe grupuri sociale și ca să liniștească spiritele din societate, au recurs la adoptarea acestei legi, care conține mai multe lacune. „Așa cum s-a spus, este vorba de încalcarea articolului 61 din Constituție – votul egal. Criterii vagi sunt stabilite și pentru alegerile din stânga Nistrului, care e un teritoriu necontrolat. Mai este vorba și de încălcarea articolului 38 din Constituție – dreptul la vot și de a fi ales. Candidații vor trebui să prezinte un certificat de la Autoritatea Națională de Integritate. Acest certificat, în opinia noastră, este un instrument în mâna celor de la guvernare. Ei vor decide pe cine să admită și pe cine nu”, a spus Munteanu.

De asemenea, fostul ministru al Mediului crede că autoritățile au făcut exces de zel și atunci când au introdus în lege faptul ca bărbații candidați în circumscripții să prezinte 2 000 de semnături, iar femeile – 1 000 de semnături. „Constituția consfințește egalitatea dintre bărbat și femeie. Ceea ce au făcut ei e depășirea cadrului constituțional. Noi cerem ca această lege să fie declarată neconstituțională. 80 la sută din sesizările noastre la Curtea Constituțională au avut câștig de cauză”, a amintit vicepreședintele PL.

În cazul în care Curtea va declara neconstituțională această Lege sau unele prevederi ale acesteia, atunci Parlamentul va fi obligat să o abroge sau să facă unele modificări conform hotărârii CC, a conchis Ghimpu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.97 1 USD 17.28 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri