Voronin, mesaj ÎMPĂCIUITOR în Parlamentul R. Moldova: „Vreau să REUȘIȚI”
4478
Liderul comuniștilor Vladimir Voronin a avut un discurs împăciuitor în Parlamentul R. Moldova, înainte ca deputații să aleagă președintele și vicepreședinții Legislativului. Fostul președinte al R. Moldova își dorește ca majoritatea absolută a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) să nu clacheze, dar să reușească să facă viața moldovenilor mai bună.
„Cu toții suntem slujitorii poporului, deoarece speranțele cetățenilor, indiferent pentru cine au votat, sunt aceleași. După 12 ani de experimente, R. Moldova se află în pragul unei catastrofe. În primul rând, e vorba de o catastrofă demografică. Chiar în acest moment, un grup de moldoveni pleacă din R. Moldova, poate pentru totdeauna. Noi, la fel ca și dvs., cei din majoritatea parlamentară, am fost aleși de același popor. Oamenii ne-au ales ca să muncim și să le hotărâm problemele lor. Ne-au ales ca să muncim, dar să nu ne aruncăm într-o luptă fără reguli. Oamenii s-au săturat de lupte, oamenii așteaptă vești bune”, a spus Voronin de la tribuna Parlamentului.
Potrivit lui Voronin, atât Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”, cât și PAS au divizat societatea în campania electorală.
„Alegerile s-au încheiat și suntem obligați să unim societatea. Trebuie să oprim stupidul război politic. Eu am spus anterior că îmi doresc o majoritate parlamentară formată din 101 de deputați, mai ales că am rămas aici o mână de oameni. Să nu înțelegeți că ne dorim să fim aliații dvs. Nici voi nu doriți să fim aliații voștri, deoarece aveți majoritate absolută. Totuși, noi trebuie să găsim puncte care ne unesc. Vreau să reușiți. Atât noi, cât și dvs. am fost aleși de același popor și nu contează cine va face viața oamenilor mai bună. Într-un ceas bun”, a precizat Voronin.
În același timp, Voronin a ținut să sublinieze că e nevoie de o nouă Constituției, deoarece actuala Lege Supremă, pe parcursul ultimilor ani, a fost modificată de 22 de ori.
„S-a produs un act de violență asupra Constituției. Aceasta a fost transformată în servitoarea puterii. Eu am fost ultimul președinte legitim al R. Moldova”, a spus Voronin.
Comunistul a mai anunțat că fracțiunea parlamentară pe care o reprezintă nu va vota proiecte „care vor înrăutăți viața cetățenilor”, nici chiar dacă acestea „vor fi cerute de organizații internaționale”.
02.10.2025
11:58
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
28.08.2024
17:30
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
29.07.2022
11:10
13.07.2022
11:55
26.05.2022
14:02
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață


















