Stiri

VIDEO // Unul dintre piloţii avionului prăbuşit la Soci a salvat un alt Tu-154 care suferise o defecţiune majoră în zbor

Știri 25.12.2016 19:48 Vizualizări7867

Unul dintre piloţii avionului Tupolev TU-154 prăbuşit duminică în Marea Neagră, lângă Soci, a făcut parte din echipajul care a reuşit să aterizeze în siguranţă cu un alt avion, acelaşi model, în 2001, după ce aeronava s-a defectat în timpul zborului, potrivit Russia Today.

Imaginile publicate pe internet arată cum, la puţin timp după decolarea de pe aeroportul militar Chkalovsky de lângă Moscova, avionul efectuează o serie de de manevre de zbor ciudate şi pare că prăbuşirea este iminentă. Aeronava efectua atunci, pe 29 aprilie 2011, primul zbor după o pauză de 10 ani, perioadă în care avionul fusese ţinut la sol în conservare.

Tupolev Tu-154 este o aeronavă mediu-curier cu trei turboreactoare, cu un fuselaj îngust, capabil de viteze de zbor de 950 km/h, ceea ce face din Tu-154 unul dintre cele mai rapide avioane de pasageri din lume. Avionul a fost proiectat de Andrei Tupolev şi a fost principalul model utilizat decenii la rând de liniile aeriene sovietice si cele ruse, până la mijlocul anilor 2000.

În urma accidentului de duminică de la Soci, toţi cei 92 de oameni de la bord au murit. Avionul, care transporta, printre alţii, 64 de membri ai Ansamblului Alexandrov, se îndrepta spre Siria şi avusese escală la Soci pentru realimentare cu combustibil. Cauza prăbuşirii nu este cunoscută deocamdată, dar un oficial rus a exclus un atentat terorist. Avionul aparţinea armatei ruse.

adevarul.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.09.2026 07.09.2026 13:04 576 Horoscopul zilei 07.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri